Spectacolul "Zic Zac"

Imagini

Informații

Data: 8 Martie 2015, 19:00 Duminică

Descriere

Sala Mare

ZIC ZAC - Un spectacol de Andrea Gavriliu

Cu: Andrea Gavriliu
Ştefan Lupu
Gabriel Costin

Scenografia: Andreea Săndulescu
Asistent scenografie şi sunet: Alexandru Petre

Clasa prof. Univ. dr. Raluca Ianegic

Light design: George Rotaru
Montaj video: Gabriel Costin

Durata: 65 minute

El şi Ea se găsesc într-un club în care se supun, fără să vrea, DJ-ului. Având ca temă principală influenţa muzicii asupra individului, se va urmări evoluţia relaţiei lor în funcţie de ce senzaţii, stări şi reacţii le trezeşte fondul sonor. Prin urmare, coloana sonoră a spectacolului joacă un rol decisiv în traseul celor doi „clienţi". Controlată de către DJ, acest maestru de ceremonii ce se află într-o continuă metamorfoză - animalic, bufonic, diavolesc - muzica îi transformă în marionete ce nu-şi mai pot controla pornirile. Se opreşte muzica? Se simt descoperiţi fără ea... Această serată le va scoate la iveală, rând pe rând, toate măştile afişate în societate, plăcerile vinovate, prejudecăţile şi fricile până nu mai rămâne decât... El şi Ea.

„Zic Zac" este spectacolul generaţiei noastre. Vorbeşte despre etapele unei relaţii: simpatie şi antipatie, porniri animalice şi dezbateri filosofice, sensibilitate şi cruzime, frici personale şi nevoia de a ne găsi jumătatea. Toate acestea sunt înglobate într-o călătorie psihedelică plină de umor şi, mai ales, Muzică!
„Zic Zac" este un spectacol care transpiră - şi la propriu şi la figurat - energie explozivă, sexualitate, umor şi sensibilitate care ne învaţă că dacă ai carte, nu se face primăvară, că „Tăcerea este unul din argumentele cele mai greu de combătut", că „Limba pe români îi încurcă-n gură" şi că ne e frică de frică. Aşadar, doamnelor şi domnilor, dansaţi!

Premii şi nominalizări:

- Premiul special al senatului UNITER pentru teatru-dans 2014 pentru Andrea Gavriliu şi Ştefan Lupu
- Nominalizare pentru CEL MAI BUN SPECTACOL - Festivalul Internaţional de Teatru Scurt, Oradea 2014
- Premiul pentru CEA MAI BUNĂ COREGRAFIE - Festivalul Atelier, Sfântu Gheorghe 2014
- Premiul pentru CEL MAI BUN SPECTACOL - festCO 2014, secţiunea Teatru Independent
- Premiul pentru CEA MAI BUNĂ CREAŢIE COREGRAFICĂ şi premiul pentru CEL MAI BUN INTERPRET ÎNTR-UN SPECTACOL DE COREGRAFIE - Gala Absolvenţilor de master UNATC Bucureşti 2013
- Premiul pentru CEL MAI BUN SPECTACOL - Festivalul de Teatru Independent (de orice) „Undercloud", Bucureşti 2013

Extrase din cronici:

„Despre singurătate şi prietenie, despre îndrăgostire şi dragoste, despre erotism, sexualitate şi despre amorul carnal, despre ceartă şi împăcare. Se joacă inteligent şi amuzant de-a suprarealiştii şi de-a dramaturgia ionesciană, dislocând proverbe şi asociindu-le aiurea, un aiurea foarte bine gândit, cu mare impact la public. Schimbă costume. Se folosesc de accesorii ale acestora. Cravata tânărului macho ajunge să fie ataşată de unul dintre pantofii acestuia. Dansează în final Dancing Queen. Urmează nesfârşite ropote de aplauze. Interminabile chemări la rampă. Publicul ovaţionează în picioare. În chip neaşteptat, sunt printre primii care se ridică, chiar primul care strigă bravo. O fac pentru că aşa simt. O fac pentru că cei trei o merită pe deplin." (Mircea Morariu, „Cronică de spectator fericit" - Adevărul.ro)

„Zic Zac este întruchiparea entuziastă a plăcerii de a dansa, arătată cu naturaleţe, un chef de joacă şi de jocuri, de comic amestecat cu autoironie, de lucruri importante spuse cu umor, relaxarea de a nu te lua în serios, cu seriozitate." (Oana Stoica, „Zic de dragoste şi zac de dor" - Dilema Veche)

„Inventivitatea şi plăcerea de a se juca serios i-a făcut pe creatorii acestui spectacol să reuşească nu doar un examen de coregrafie inedit, ci un spectacol în toată regula, care merită să fie văzut nu doar de specialişti, profesori şi prieteni. Locul lui poate fi pe orice scenă profesionistă şi garantat nu va dezamăgi niciun spectator dornic de o seară împlinită la teatru. Nu trebuie să ştii multe despre dans, nu e nevoie să iubeşti teatrul, ci pur şi simplu să vrei să te bucuri." (Alina Epingeac, „Zic Zac - bucuria dansului", Yorick)

„ZIC ZAC e un spectacol cu vorbe aspre şi mişcări suple; e despre noi şi să nu vă fie cu mirare dacă o să vreţi să-l faceţi şi voi acasă. N-o să vă iasă, să nu vă frângeţi gâtul. Cred că cel mai înţelept ar fi să luaţi aminte din poveţele spuse şi să nu vă mai frângeţi inimile." (Cătălina Miciu, „Zic Zac - The Power of Music", Ginger Group)

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?