Artă modernă românească

Descriere

Expoziția de artă românească (pictură și sculptură) din perioada 1850-1950 propune publicului în cele 8 săli de la primul etaj al Palatului Baroc o incursiune în artele plastice, de la neoclasicism până în pragul artei contemporane.

Colecția de artă românească modernă s-a constituit după 1960 prin transferul la Timișoara a unui număr important de lucrări din patrimoniul Muzeului Național de Artă al României, respectiv prin donații și achiziții. Lucrări ale artiștilor clasici Constantin Lecca, Sava Henția și Gheorghe Tătărescu marchează mijlocul secolului al XIX-lea alături de portretele și peisajele lui Theodor Aman. Creația lui Ion Andreescu și Nicolae Grigorescu reprezintă un capitol de inovare a artelor plastice românești sub influența școlii de la Barbizon și a picturii în plein-air, a impresionismului francez și a noii paradigme de compunere a picturii prin culoare și lumină, constituindu-se într-un punct de plecare pentru Societatea Tinerimea artistică: pictorul Ștefan Luchian, Arthur Verona, Nicolae Vermont, Jean Al. Steriadi, Ștefan Popescu și sculptorul Dimitrie Paciurea.

Perioada interbelică marcată de mișcarea artistică Grupul celor patru înființat în anul 1925 din pictorii Nicolae Tonitza, Ștefan Dimitrescu, Francisc Șirato și sculptorul Oscar Han, inițial afiliați grupării Arta Română, formată în 1918. Generația artiștilor activi în prima jumătate a secolului al XX-lea este dominată de Theodor Pallady și Gheorghe Petrașcu, Iosif Iser și Camil Ressu elemente ale moderismului european coexistând cu semnele artei tradiționale, peisajele pariziene cu cele din Dobrogea și Orientul Apropiat, personajele și scenele din lumea spectacolului cu cele din lumea satului românesc (Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Dimitrie Ghiață).