Mushroom Story

Imagini

Informații

Data: 13 Decembrie 2014, 20:00 Sâmbătă
Preț: 10 Lei
Telefon Informații: 0742 193 977

Descriere

Au trecut câțiva anișori buni de când publicul amator de senzații funk rock din Cluj se poate legăna mai mult sau mai puțin hardcore pe melodiile săltărețe ale băieților de la Mushroom Story.

Ce-i drept, destul de rare (și tocmai de aceea, prețioase!), aparițiile scenice ale celor patru petrecăreți, Kiddiez (Paul) – voce, Harry – bass, Nono – tobe și Andrei Puiu – chitară, sunt vânate de fiecare dată de gagici, de prieteni, cunoscuți, apropiați sau pur și simplu, de oameni care recunosc pe stradă un afiș colorat, care nu se abate niciodată de la grafica emblematică Mushroom Story.

Pe lângă influențele funk și alternative, muzica petrecăreață Mushroom Story mai este definită de o componentă extrem de importantă: o energie debordantă, un vibe pozitiv, care nu te lasă nicicum să rămâi eșuat pe vreo canapea sau vreun scaun de la bar.

Dacă ești la un concert Mushroom Story, ai face bine să dai din cap, să sari în stânga-dreapta și să te simți cât se poate de bine .

Și acum, câteva date tehnice, de mare valoare și semnificație:

Componența trupei suferă modificări de-a lungul anilor, astfel încât pe parcurs, basistul Alex este înlocuit de Harry (2008), iar chitaristul Laci de Andrei Puiu (“moștenire” Chilli Familli – 2011); așadar, dacă mai suspină cineva după Laci, trebuie să știe că mai are șanse să îl vadă la vreun concert Mushroom Story, dar nu în calitate de super-star. Kiddiez, Harry, Nono și Andrei sunt cei care vă vor face cu mâna de pe scenă.

Băieții participă la majoritatea festivalurilor importante din țară: 3 ani la rând la Peninsula, Stufstock, Coke Live, Manifest Yourself, Periam, Roșia Montană, Bucovina Rock Castle și altele; cântă pe aceeași scenă, în aceeași zi cu Morcheeba și au împart scena cu The Memorials.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?