Andrei Șchiopu ǀ Dialogul culorilor. O călătorie vizuală…

Imagini

  • Andrei Șchiopu ǀ Dialogul culorilor. O călătorie vizuală…

Informații

Data: 4 Iulie 2024, 18:00 Joi
Evenimentele trecute
  • 4 - 21 Iulie 2024

Descriere

Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează, în perioada 4 – 21 iulie 2024, expoziția personală a pictorului-scenograf Andrei Șchiopu, intitulată „Dialogul culorilor. O călătorie vizuală…”.
● Vernisajul expoziției va avea loc joi, 4 iulie 2024, ora 18:00, în Sălile „Festive” ale Palatului Bánffy (P-ța Unirii nr. 30), în prezența artistului expozant și a invitaților săi speciali: prof. univ. dr. Ioan Sbârciu, președinte al Filialei Cluj a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAP), prof. univ. dr. Ioan Horvath-Bugnariu, grafician și prof. univ. dr. Negoiță Lăptoiu, istoric și critic de artă, curatorul expoziției. Din partea instituției, oficiile de gazdă vor fi asigurate de muzeograf Alexandra Sârbu.

 „După ani de inspirat și prodigios efort creativ, referențialul pictor clujean Andrei Șchiopu asistă cu senină detașare la cristalizarea unui îmbelșugat tezaur de valori artistice care-i particularizează contribuția într-un animat climat cultural. I-a devenit demult caracteristic un admirabil discernământ care a conferit constant unor mereu proaspete și expresive articulații cromatice sensul evolutiv al unei pronunțate sinteze formale, evitând cantonarea într-o comodă practică manieristă. Determinantă i-a fost preocuparea de a sonda aspecte dintre cele mai incitante răsfirate pe făgașul a marcante praguri temporale, interferând cu vădit rafinament freamătul trecutului cu pulsațiile elevate ale unui precipitat cotidian. A ajuns astfel să definitiveze, cu ridicat profesionalism, profunde finalități spirituale. […] Prolifica și prestanta activitate de reputat scenograf la Opera Română din Cluj-Napoca (1974-2007) i-a marcat profund gândirea și sensibilitatea, imprimând și confesiunilor sale picturale un sentiment de laborios spectacol, în incitantă derulare. De aici, acea definitorie tendință de a imprima imaginilor un aspect vast de ritual prin implementarea a semnificative iradieri cu universală rezonanță. Referențiale i-au devenit – între altele – acele admirabile grupaje de personaje asociate în fin orchestrate posturi corale sau diafanele plutiri a grațioase siluete feminine înnobilând spațiul și timpul cu solemne recitaluri. Se desprinde de aici performanta capacitate de a scoate motivul inspirator din sfera incidentalului, imprimându-i condiția evocatoare de generalizată splendoare și durabilitate […]”, se arată în textul curatorial semnat de prof. univ. dr. Negoiţă Lăptoiu, istoric şi critic de artă.

● Fișă biografică:
Andrei Șchiopu (n. 11 februarie 1946, Arad): pictor și scenograf. Absolvent al Facultății de Arte Plastice din cadrul Institutului de Artă „Ion Andreescu” din Cluj, secția „Pictură”. Între anii 1974-2007, a ocupat postul de scenograf al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, realizând decorurile a peste 90 de spectacole de operă (Tosca, Traviata, Rigoletto, Elixirul dragostei, Bărbierul din Sevilla, Liliacul), balet (Romeo și Julieta, Lacul lebedelor, Carmina Burana, Esmeralda, Carmen) și teatru. Începând cu anul 1968, a participat la o serie amplă de expoziții colective cu caracter republican și internațional, organizate de Filiala Cluj a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAP). De asemenea, a deschis expoziții personale în Germania, Belgia, Suedia și Olanda. Pentru merite deosebite în arta scenografiei i s-a conferit ordinul „Meritul Cultural”, clasa 1, în anul 2004. Lucrările sale, în număr de peste 150, figurează în colecții particulare din țară și din străinătate (Austria, Italia, Franța, Suedia, Belgia, Germania, SUA, Canada, Grecia, Irlanda, Spania și Israel).
● Expoziția rămâne deschisă publicului spre vizitare până în data de 21 iulie 2024, de miercuri până duminică, inclusiv, între orele 10:00-17:00. Ultimul bilet de intrare va fi emis la ora 16:30.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?