„Magazinul de păpuși” și „Seară vieneză” - Școala de balet Rodica Murgu

Imagini

  • „Magazinul de păpuși” și „Seară vieneză” - Școala de balet Rodica Murgu

Informații

Data: 16 Noiembrie 2024, 18:00 Sâmbătă
Setează alertăModifică alerta setată

Setează alertă

Alegeți ziua în care doriți să primiți alerta (reminder) despre acest eveniment.
Evenimentul:„Magazinul de păpuși” și „Seară vieneză” - Școala de balet Rodica Murgu
Începutul evenimentului:16 Noiembrie 2024, 18:00

Descriere

Școala de Balet „Rodica Murgu” și Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) vă invită sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 18:00, la spectacolele cu copii pentru copii „Magazinul de păpuși” și „Seară vieneză, care vor fi puse în scenă la Teatrul Național din Timișoara.
MAGAZINUL DE PĂPUȘI

Ridicarea cortinei ne invită să admirăm un mare magazin de păpuși, în care proprietarul își termină obișnuitul travaliu înaintea sosirii cumpărătorilor. Primul care deschide ușa acestui minunat bazar – o adevărată lume a copiilor – este poștașul, care aduce o mulțime de scrisori și comenzi pentru cei ce vor să cumpere jucăriile renumitului meșter.

În timp ce proprietarul citește scrisorile sosite și ucenicul său deretică printre păpuși, apare o fetiță săracă, ce își aduce păpușica stricată la reparat. Nici nu a plecat fetița și iată-i pe primii cumpărători: un țăran cu nevasta lui, care, dorind să facă o bucurie fetiței lor, examinează cu atenție tot ce este expus în rafturi.

Deodată își face apariția familia unui lord englez, care dorește să vadă păpușile cu cel mai perfecționat mecanism. Extrem de încântat, proprietarul etalează tot ce are mai de preț.

Odată cu sosirea serii, la orele când toți se duc spre casă, micuțul ucenic, care a îndrăgit păpușa cea mai frumoasă – „Zâna păpușilor” – se strecoară pe furiș în magazin, ca să repare păpușica fetiței. Când noaptea își întinde cernita sa mantie și peste magazinul de păpuși, „Moș Ene” coboară lin și pe genele micuțului nostru ucenic, transportându-l pe nesimțite în lumea fermecată a visului.

Zâna cea bună trezește la viață toate păpușile din magazin, care încep să danseze și să-l distreze pe micul ucenic. Deodată, în visul lui apare proprietarul magazinului, care îl sperie. Toate păpușile caută să-l salveze, dar cea care reușește este Zâna cea bună. Fericit, micul ucenic o invită la dans, împreună cu toate păpușile. Visul începe să se destrame când zorile furișează primele raze de lumină pe ferestrele magazinului.

El este răpit din lumea sa de vis de fetița care își așteaptă cu nerăbdare păpușa. Extrem de fericită, fetița se depărtează cu păpușica în brațe, în timp ce micuțul ucenic o petrece cu privirea, mulțumit că a săvârșit o faptă bună.


SEARĂ VIENEZĂ

Un ofițer al Imperiului Habsburgic întâlnește o tânără fată de care se îndrăgostește. Se plimbă împreună pe malul Dunării, în Prater. Între ei intervine o aristocrată care îl place pe ofițer și îl invită la marele bal de la castelul ei. La bal, el îi mărturisește iubirea pe care o are față de fată și pleacă să o întâlnească în fața statuii lui Strauss, unde a întâlnit-o prima oară.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?