Festivalul Filmului European
Imagini
Informații
Descriere
ICR dă startul Festivalului Filmului European la Timișoara
Festivalul Filmului European debutează la Timișoara mâine, 9 mai, chiar de Ziua Europei, cu o Gală specială. Festivalul se desfășoară în perioada 9-12 mai, la Cinema Victoria.
„Pe 9 mai îi spunem Europei La mulți ani de ziua ei, în capitala ei culturală, Timișoara, lansând Festivalul Filmului European. Aici, pe malurile Begăi, suntem cu adevărat sub semnul dialogului, într-un oraș care construiește încă de acum sute de ani diversitatea și efervescența specifice Uniunii Europene, de pe vremea când proiectul unirii continentului nu exista nici măcar sub formă de aspirație. Multiculturalitatea europeană este cel mai bine ilustrată prin cinematograful european, colorat, uneori ireverențios, alteori temperamental, adeseori grav, dar întotdeauna relevant. Întocmai cum este și orașul dumneavoastră. Pentru seara de Gală vă propunem un film curajos și provocator, cu o distribuție impresionantă, la care sper să ne vedem în număr cât mai mare", a spus Liviu Jicman, Președintele Institutului Cultural Român.
Filmul care va inaugura ediția timișoreană a FFE pe 9 mai, la Cinema Victoria, de la 19:00, este Cu tot cu oase / Bones and all al regizorului italian Luca Guadagnino, recompensat cu două premii importante la Festivalul de film de la Veneția, anul trecut: Leul de Argint pentru cea mai bună regie și premiul de actorie pentru tânăra Taylor Russell. Din distribuție mai fac parte superstarurile Timothée Chalamet, Mark Rylance, Chloë Sevigny și Jessica Harper.
Selecția filmelor a fost realizată de directorul artistic al FFE, criticul de film Cătălin Olaru.
Referitor la filmul de Gală, acesta a mai adăugat: "Odată cu filmul Cu tot cu oase / Bones and all, celebrul regizor italian Luca Guadagnino recuperează starea inclasabilă pe care a descris-o cel mai bine în Io sono l'amore, cel de-al treilea lungmetraj al său. Cu o diferență notabilă: tânjirea și fervoarea se trăiesc, în acest film, în nuanțe de roșu aprins."
Timișorenii o vor regăsi pe Ioana Iacob, actriță la Teatrul German de Stat din Timișoara într-un rol important în filmul Dragă Thomas / Lieber Thomas, al regizorului Andreas Kleinert, o biografie tulburătoare a rebelului, artistului, poetului, scriitorului, traducătorului și regizorului est-german Thomas Brasch. La sfârșitul filmului, Ioana va intra în dialog cu spectatorii filmului.
„Nu lipsesc din programul nostru din acest an nici filme care se privesc cu zâmbetul pe buze și cu inima ușoară, road movie-ul Omul cu răspunsurile / The Man With the Answers fiind exemplul cel mai bun în acest sens. Tot în categoria comedii, de data aceasta una neagră, regăsim filmul Nepotul, al regizorului maghiar Kristóf Deák, o poveste de maturizare sub forma unui thriller polițist. Iar dacă revedeți periodic filmele lui Rohmer atunci când vi se face dor de lumea foarte aparte din creația lui, trebuie să veniți să vedeți Tenéis que venir a verla. Ne așteaptă cuminte la intersecția dintre feelgood movie și crochiu intimist și va putea fi văzut în seara de joi, 11 mai.
De la o junglă urbană uneori neprietenoasă cu abaterea de la normă (cea din Golul meu și cu mine), la jungla adevărată din Laos, pe care o privim și o ascultăm în Samsara a lui Lois Patiño, Festivalul Filmului European ne invită să descoperim Europa și lumea, pentru a ajunge înapoi la noi înșine”, a completat directorul artistic al FFE, criticul de film Cătălin Olaru.
Continuăm tradiția de a avea un ambasador al Festivalului: un tânăr regizor care ne propune o cheie proprie de descifrare a Europei, prin intermediu cinematografiei. Anul acesta, ambasadorul este regizoarea Teodora Ana Mihai, al cărei documentar Waiting for August a fost câștigător la Karlovy Vary și Hot Docs în 2014, și al cărei prim lungmetraj, La Civil, a fost premiat la Cannes în 2021, în secțiunea Un Certain Regard cu Prix de l'Audace.
„Câteodată, un film se aseamănă unui copil. Și ca proaspăt părinte, și ca regizor, decizia de a-l concepe nu e una care se ia ușor, numeri fiecare zi până când va vedea lumina zilei și nimeni n-o să-l iubească mai mult decât tine. Iar când vine vorba de filmul european, lista similarităților continuă. Cum ar fi dacă timpul ar trece mai repede, iar rezultatul ar putea fi controlat? Spotul ediției 27 a Festivalului Filmului European explorează acest scenariu distopic, în care filmele nu se mai vizionează, ci se implantează, iar cinemaul devine o experiență în întregime senzorială”, a declarat Teodora Ana Mihai, regizoarea spotului ediției 27.FFE.
Pe lângă filme, publicul timișorean este invitat și la expoziția de fotografii “Portrete ale cinematografiei spaniole”, semnate de fotografa și ziarista spaniolă Victoria Iglesias. Evenimentul este organizat de Ambasada Spaniei în România și Republica Moldova împreună cu Institutul Cervantes din București, în colaborare cu Banca Națională a României – Sucursala Timiș, la sediul BNR – Sucursala Timiș din Timișoara (Bd. Ion C. Brătianu, nr. 1). Vernisajul expoziției va avea loc pe 9 mai, iar expoziția va putea fi vizitată (gratuit) până pe 9 iulie 2023.
***
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC Romania, UCIN, ambasadele, centrele și institutele culturale europene. Partener al ediției locale de la Timișoara: Centrul de Proiecte Timișoara.
Festivalul Filmului European face parte din programul extins al Capitalei Culturale Europene - Timișoara 2023.
În afară de Timișoara, a 27-a ediție a Festivalului Filmului European 2023 se va desfășura și la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), București (Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, Cinemateca Union, Cinema Elvire Popesco), între 15-23 mai, Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.
Mai multe informații despre filme, program și bilete pentru ediția locală de la Timișoara - puteți găsi aici: https://cinemavictoria-tm.ro/evenimente/festivalul-filmului-european.
iar despre Festivalul Filmului European 2023, aici: www.ffe.ro.
Spotul FFE poate fi vizionat aici: https://youtu.be/LYvR7fLE_gE.
Parteneri media: Zile și nopți, Cinemap, AaRC – All About Romanian Cinema, Adevarul de weekend, Agerpres, Aivi media.hub, BookBlog, BookHub, B365, Cărturești, Cinefan, Cinefilia, Cinemil, CineGhid, Daily Magazine, Din filme, IQads, Filme-carti.ro, Film Menu, La Două Bufnițe, Liternet, Metropotam, Modernism.ro, MovieNews, Munteanu, News.ro, Observator cultural, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Timișoara, Răsfoiala, Spotmedia, The Institute, 4Arte.
Partener media principal: Radio Guerrilla
Contact: Irena Isbășescu, coordonator FFE - Institutul Cultural Român, tel. 0741-271.273,
e-mail: contact@ffe.ro.
P R O G R A M
27.FFE, ediția Timișoara – Cinema Victoria
9 – 12 mai 2023
Marți 9 mai
19:00 Gala de deschidere
Cu tot cu oase / Bones and All – r: Luca Guadagnino / Italia, S.U.A. / 2022 / 130’
Miercuri 10 mai
18:30 Omul cu răspunsurile / The Man with the Answers / O Anthropos me tis Apantiseis – r: Stelios Kammitsis / Cipru, Grecia, Italia / 2021 / 80’
20:30 Golul meu și cu mine / My Emptiness and I / Mi vacío y yo – r: Adrián Silvestre / Spania / 2022 / 98’ (+18)
Joi 11 mai
18:30 Trebuie să veniți s-o vedeți / You Have to Come and See It / Tenéis que venir a verla – r: Jonás Trueba / Spania / 2023 / 64’
20:00 Dragă Thomas* / Dear Thomas / Lieber Thomas – r: Andreas Kleinert / Germania / 2021 / 156’ (Q&A cu actrița Ioana Iacob)
Vineri 12 mai
18:00 Nepotul / The Grandson / Az unoka – r: Kristóf Deák / Ungaria / 2022 / 115’
20:30 Samsara – r: Lois Patiño / Spania / 2023 / 113’
*Proiecție în prezența invitaților speciali (Q&A)