Zboară, Zboară, Vrajimaturică

Imagini

  • Zboară, Zboară, Vrajimaturică

Informații

Data: 31 Mai 2015, 11:00 Duminică

Descriere

Premieră în industria divertismentului din România: Gașca Zurli ajunge într-un super show la Sala Palatului .

Pentru prima dată în România, în sala în care doar atiștii cu tradiție și succes la public au curajul să desfășoare spectacole, Gașca Zurli - cel mai mare teatru privat pentru copii - susține un spectacol eveniment.

Pe 31 mai, la Sala Palatului, Gașca Zurli aduce, în premieră, o producție sută la sută românească, „Zboară, Zboară, Vrajimaturică!", dedicată copiilor între 2 și 10 ani. Un spectacol interactiv în care personajele îi duc pe copii, dar și pe părinți în Regatul Măturilor pentru a o învinge pe Vrăjitoarea Tura-Vura.

Ca fiecare dintre producțiile Găștii Zurli, și acest nou spectacol își propune să le povestească celor mici , într-o formă alternativă, prin joc, despre valorile importante ale familiei, despre înțelegere și despre cum poți învinge răul cu puterea faptelor bune și a zâmbetului.

„Ce s-ar întâmpla dacă pentru o vreme nicio mătura nu și-ar mai face treba. Ce-ar fi lumea fără curățenie? Răspunsul îl vom află pe scenă Sălii Palatului unde Gașca Zurli, împreună cu micuții spectator, vor pune la cale un plan prin care o vor păcăli pe Tură Vura. Ea e vrăjitoarea care nu se spală, nu se piaptănă și nu dorește să trăiască într-o lume veselă , curată și mai ales colorată- simbolul personajelor negative. Noul show îi ajută pe cei mici să înțeleagă mai bine de ce e nevoie de o cameră curată, într-o casă curată, într-o lume în care toate strălucesc”, spune Mirela Retegan , femeia care, prin fenomenul Gașca Zurli, a ridicat dragostea pentru fiica la nivel de fenomen național.

Mirela Retegan este și autoarea poveștii „Zboară, Zboară, Vrăjimăturică”, spectacol care va include și un nou cantecel pentru copii. Cântecul se va alătura seriei de hituri din colecția „Am o căsuță mică".

Distribuia:

  • Tanti prezentatoarea- Mirela Retegan
  • Fetiţa Zurli- Vero Cāliman
  • Clopotel- Alex Stama
  • Yuppi- Alexandru Tcaci
  • Truli- Razvan Marina
  • Zdrangānel- Paul Chichirāu
  • Tura Vura- Alex Stama
  • Zâna Bunā- Diana Leonte
  • Productia muzicala -Cornel Sorian
  • Scenografia -Anca Cernea
  • Regia – Vadim Rusu

Un spectacol dupa o idee originalā semnatā Mirela Retegan

Produs de : Compania de Evenimente Zurli si Fundatia Noua Generatie.

Despre Zurli:

Zurli este cel mai mare teatru privat pentru copii din România, un teatru fenomen național care a transformat educatia într-un spectacol magic al imaginației.

El a fost construit pe o nevoie existentă, dorința creatoarei – Mirela Retegan – de a-i explica fiicei ei lumea din jur într-un context pozitiv, educativ, dar care să-i dezvolte imaginația și să îi dea încredere în sine.

Spectacolele sunt despre magia care apare atunci când li se spune copiilor povestea potrivită sufletului lor.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?