Spectacolul "Recviem"

Descriere

de Matei Vișniec

Dabija priveşte moartea aşa cum priveşte viaţa – sau istoria marcată de războaie ori bântuită de spectrul comunismului – cu o detaşare lucidă, cu umor crud şi agresiv până la visceral. Plasticitatea textului lui Vişniec îi hrăneşte voluptatea grotescului şi-i dă motiv în plus să demonstreze absurdul unei existenţe în care cu toţii vom păşi, negreşit.

Recviem e graniţa între istorie şi memorie unde moartea apare însufleţită de Morţii Patriei – demni sau nedemni – care îşi revendică răspicat drepturile de defilare la parada de întoarcere acasă. Dialogul direct, fără subtilităţi, ai zice, dar care decantează atât de subtil sensurile replicilor, pendularea între fragilitate lirică şi cruzime, dar şi doza de umor frust din cântecele Adei Milea fac din Recviem o parabolă cu haz şi ironie despre război, despre moarte şi „viaţa” din ea.

« […] Recviem este …un hohot de râs şi de plâns, întrucât istoria suferinţei omeneşti se împleteşte strâns şi cu absurdul, şi cu grotescul şi chiar cu prostia.
Îi mulţumesc lui Alexandru Dabija că s-a apropiat de aceste cuvinte şi că s-a lăsat incitat şi inspirat de ele. Aşteptam demult această întâlnire cu Alexandru Dabija – un artist al energiilor subtile pentru care aş scrie zi şi noapte şi, de altfel, textul Recviem-ului s-a nuanţat şi s-a completat după începerea repetiţiilor.

În parcursul meu de dramaturg eşalonat pe mai mult de patru decenii întâlnirea cu Teatrul Naţional din Bucureşti este esenţială. Îmi amintesc de adolescenţa mea, când intram în acest teatru ca într-un templu, fascinat de actorii săi şi de ceea ce se întâmpla pe scenele sale. M-am hrănit mult, în tinereţe, din spectacolele Naţionalului bucureştean, iar ideea că acum mi-aş putea auzi propriile cuvinte pe una dintre noile sale scene mă umple de nostalgie şi de emoţie, este ca şi cum aş lua viaţa de la început. » Matei Vişniec