Spectacolul "Fata cu cărămida-n gură"

Descriere

Spectacolul spune povestea omului de azi – modelul uman care a ajuns sluga cruzimii în cea mai pură formă a sa, dar, ce-i drept, împachetată-n foiţă de aur; poveste pe care n-a scris-o nimeni altcineva decât noi înşine.

Noi, cei care am tolerat şi tolerăm răutatea, ticăloşia, jocul mârşav al manipulatorilor de conştiinţe şi, nu în ultimul rând, impostura. În plus, povestea vorbeşte despre singurătate, dragoste şi moarte. Şi mai vorbeşte despre o trăsătură a individului contemporan; sau, cel puţin, a individului român contemporan: ceea ce nu pot avea, prefer să ucid…

Dorin Tudoran propunea într-o carte publicată prin 98, Kakistocraţia, ca pe steagul României, în locul rămas gol după ce stema i-a fost smulsă/decupată în decembrie 89, să fie pusă, ca însemn naţional, o… capră! De ce? Pentru că zicala “Să moară şi capra vecinului” este emblematică pentru acest popor. În momentul de faţă, nu numai că dorim moartea patrupedului cornut, dar avem grijă să otrăvim şi turma de oi, să gâtuim şi găinile şi să împuşcăm şi calu’ bietului om…

Acest spectacol nu vorbeşte însă nici despre capre, nici despre găini. Eroul acestei piese este un câine. Câinele John se întâlneşte cu nefericita traducătoare Gloria şi au împreună o păţanie. Amândoi sunt fugiţi de-acasă, în sensuri diferite. Intersectarea lor duce la o descoperire simplă, omenească, esenţială – descoperirea sentimentului şi a gestului de tandreţe. Numai că lucrurile nu ajung niciodată (sau mult prea rar) acolo unde ne-am dori. De aceea, Fata cu cărămida-n gură intervine, ca un factor de destin, sau ca un om oarecare şi “rezolvă treaba”… în felul ei. După care, evident, nu mai este nimic de făcut.