TRIBUT CEAIKOVSKI

Imagini

Informații

Data: 16 Iunie 2021, 19:00 Miercuri

Descriere

Când vine vorba despre Piotr Ilici Ceaikovski, marile lui creații precum „Lacul lebedelorˮ, „Frumoasa din pădurea adormităˮ sau „Spărgătorul de nuciˮ sunt pe buzele tuturor. Noi vă învităm însă ca prin intermediul spectacolului „Tribut Ceaikovski” să descoperiți și lucrări mai puțin cunoscute ale marelui compozitor rus, puse în valoare de grația, talentul și virtuozitatea balerinilor noștri. Este un spectacol în două părți, în care muzica părăsește partitura și ia forma dansului, prin intermediul mai multor momente coregrafice. Astfel prima parte a spectacolului cuprinde două tablouri. Primul tablou este ”construit” pe baza Concertului pentru pian nr. 2 în Sol major op.44, al doilea tablou având la bază Concertul pentru pian nr.1. Ambele tablouri aduc în scenă duete și momente solistice, printre personaje regăsindu-se însuși Ceaikovski, împreună cu muza sa.
Cea de-a doua parte a spectacolului este un omagiu adus nuanțelor și culorii din muzica marelui compozitor rus. Pe scenă vor urca patru cupluri de dansatori care, prin dans vor transpune din partitură, în realitate, patru culori pe care coregraful le distinge în creația ceaikovskiană –roșu, care oglindește pasiunea din muzica lui Ceaikovski, galben, ce semnifică inspirația, verde, virtuozitatea și argintiu, frumusețea absolută.
Coregrafia: Vittorio Galloro
Pretul biletelelor este de 20 lei - intreg si 10 lei cu reducere pentru elevi, studenti, pensionari. Acestea pot fi achizitionate de pe platforma Kompostor.ro sau de la sediul Casei de Cultura a Municipiului Sibiu - Str Parcul Tineretului nr 1 Sibiu.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?