Musica Ricercata Festival Op.4 - "Ramificări"

Imagini

Informații

Data: 28 Iulie 2022, 19:00 Joi
Locul: Musica Ricercata
Evenimentele trecute
  • 28 Iulie - 1 August 2022

Descriere

Ediția a patra a Musica Ricercata Festival, “Ramificări”, are la bază un concept dedicat păcii, provenit din descoperirea dirijorului Gabriel Bebeșelea la Napoli, opera “La foresta d’Hermanstad” (Pădurea Sibiului).
Această operă, compusă în 1812 de unul din cei mai mari compozitori napoletani, Valentino Fioravanti, este unica creație operistică a cărei acțiune se petrece într-un oraș de pe actualul teritoriu al României. Tocmai de aceea, această descoperire marca Musica Ricercata este una epocală, fiind pe rol pregătirea unei imense producții a întregii opere în viitorul apropiat, pentru realizarea unei premiere moderne la Sibiu, la mai bine de două secole de la ultima sa reprezentație la Napoli.
Însă, contextul actual extrem de tragic din Ucraina nu ne poate lăsa indiferenți, așa că toate evenimentele festivalului vor fi sub auspiciile păcii. “Ramificări” pornește de la pădurea din opera lui Fioravanti, dar rolul este acela de a ne îndrepta fiecare ramură, fiecare drum spre cel mai important mesaj în această perioadă - cel al păcii.
Festivalul debutează cu ansamblul Musica Ricercata interpretând o piesă-simbol, “Fôrets paisibles; Danse de grand calumet de la paix” (Păduri pașnice; Dansul Marii Pipe a Păcii), inspirată din tratatul de pace semnat în 1725 între amerindieni si Chicagou. Piesa centrală este lucrarea care dă și numele acestei ediții, Ramifications compusă de transilvăneanul György Ligeti, compozitorul de la care și provine numele festivalului.
Unii din cei mai importanți muzicieni și creatori români și străini vor fi prezențila Sibiu pe parcursul festivalului: Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Emil Hurezeanu, Radu Vancu, Sayaka Shoji (care va susține un recital extraordinar pe vioara Stradivarius cumpărată de Napoleon pentru Madame Recamier), Kalevi Aho (cel mai important compozitor contemporan finlandez), Götz Teutsch (sibianul care a fost timp de 3 decenii solo-violoncelist al celei mai mari orchestre din lume, Berliner Philharmoniker), Matei Ioachimescu, toți susținând evenimente extraordinare al cărui mesaj de pace va fi culminat de un proiect extraordinar de închidere a festivalului.
Acest concert va avea loc în Piața Mare și va reuni într-un mod fascinand muzicieni din Ucraina (refugiați în diferite țări europene), Moldova, România și alte țări din Uniunea Europeană, care vor interpreta cea mai puternică muzică ce deține un mesaj pacifist: Simfonia nr.9 “Oda bucuriei” a lui Beethoven. Acest proiect unic la nivel european reunește 120 de muzicieni care vor transmite cel mai puternic mesaj de unitate al textului lui Friedrich Schiller, devenit ulterior imn al Uniunii Europene: “Toți oamenii vor deveni frați”, “Fiți îmbrățișați, milioane!”
Cei peste 120 de muzicieni reuniți simbolic în locul în care a avut loc summit-ul UE din 2019, într-un acest proces muzical-pacifist la Sibiu vor interpreta în deschidere și un fragment din opera “La foresta d’Hermanstad”, pregătind viitoarea punere în scenă completă a titlului, această lucrare fiind o demonstrație a europenismului de secole al Sibiului, recunoscut inclusiv în cealaltă parte a continentului, în Italia.

Acțiune co-finanțată de Primăria Municipiului Sibiu

Sponsor principal: Kaufland
Sponsori: Borsec, Generali, Highlight, Netagro, Stewo, Rădăcini
Parteneri instituționali: Institutul Cultural Român, Crucea Roșie România, Orchestra Națională de Tineret a Moldovei, Filarmonica de Stat "Banatul" Timișoara, Biblioteca Județeană ASTRA, Erasmus Bookcafe, Casa Teutsch
Parteneri media: Cărturești, Agerpres, MagicFM, RFI, Radio România Muzical, Radio Clasic, Dilema veche, Observator cultural, Capital cultural, Revista 22, Psychologies, PRWave, AMDS News, eveniment online, eveniment FM, eveniment TV, Sweet TV, Canal 33, Klarmedia, Sibiu Independent, Succes Grup, Presa în blugi, Scrisul Românesc, Revista Tango - Marea Dragoste, Turnul Sfatului

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?