Festivalul Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor

Imagini

Informații

Data: 29 Noiembrie 2014, 15:00 Sâmbătă
Preț: Intrare liberă
Locul:Sibiu, Piaţa Mare

Descriere

Festivalul Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor, ajuns la ediţia cu numărul 8, este organizat anul acesta în cadrul Târgului de Crăciun printr-un parteneriat cu Asociaţia Events For Tourism.

Evenimentul va începe pe 29 noiembrie 2014, între orele 15-18, în Piaţa Mare a Sibiului. Cu acest prilej, 150 de colindători din Alba şi Sibiu vor urca pe scena în Târgul de Crăciun şi vor vesti astfel apropierea marii sărbători a Naşterii Domnului tuturor turiştilor şi localnicilor strânşi în centrul istoric. Practic, viersul colindelor străbune va reconstitui atmosfera solemnă a Crăciunului şi va garanta trecerea în noul an cu mai mult optimism.

În cadrul "Festivalului Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor" vor participa:

  • Ansamblul Folcloric din comuna Cut, judeţul Alba,
  • Corul Camerata Vocalis din Avrig,
  • Grupul Vocal din Alămor şi Reuniunea Română de Cântări din Sălişte.

Programul va fi completat de un grup de colindători ai Palatului Copiilor din Sibiu şi apoi cu un moment deosebit susţinut de copiii Centrului cu Profil Ocupaţional pentru persoane cu dizabilităţi mentale „Diakoniewerk”, filiala Sibiu. Aceştia vor dedica prestaţia lor ,,Zilei internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi” (celebrată în 3 decembrie).

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?