Conferințe la Ateneu | Mircea Dumitru și Daniel David

Imagini

Informații

Data: 15 Iunie 2024, 18:00 Sâmbătă

Descriere

Cea de a doua ediție a proiectului „Conferințe la Ateneu”, va avea loc sâmbătă, 15 iunie, de la ora 18:00, la Sala Unirii, și îi are ca invitați doi invitați de prestigiu al mediului academic universitar, recunoscuți pe plan mondial: vicepreședintele Academiei Române, domnul profesor Mircea Dumitru și rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, domnul profesor Daniel David.
Mircea Dumitru
Vicepreședinte al Academiei Române, ales 2022
Președinte al Secției de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie (din 2021)
Director al Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru“ al Academiei Române (din 2021)
Născut la Bucureşti pe 14 iulie 1960. Studii la Liceul de Muzică și Arte Plastice, Craiova (1967-1972) și la Liceul de Muzică nr. 1, București (1972-1979). Între 1980-1985, studii universitare la Facultatea de istorie-filosofie a Universității din București. În 1998 obține titlul de doctor al Facultății de filosofie, Universitatea din București, cu o teză în domeniul filosofiei limbajului. În același an obține și titulatura de Ph.D. al Tulane University, New Orleans, Louisiana, S.U.A. în domeniul logicii modale și al filosofiei matematicii.
În perioada 2011-2014 a deținut funcția de Președinte al European Society of Analytic Philosophy, iar între anii 2017-2020 a fost președinte al International Institute of Philosophy. A deținut funcția de președinte al Balkan Universities Association în perioada 2019-2020.
A fost Ministru al Educației și al Cercetării Științifice: iulie 2016 – ianuarie 2017.
Domenii de cercetare: logica filosofică, metafizica, filosofia limbajului.
Daniel David
Profesor Universitar Doctor, Universitatea BabeȘ-Bolyai din Cluj-Napoca
Mottouri:
Motto Programatic: Sapere aude! și Per aspera ad astra!
“Filosofia” de Viaţă Privată: De poţi…(Rudyard Kipling) şi My way (Frank Sinatra). De asemenea, măregăsesc în Un om real (fără a fi membru PNL – acesta fiind şi Imnul PNL -, eu fiind apolitic, pur şi simplu îmi plac melodia şi mesajul său valoric despre ceea ce ar trebui să fie un Om!)
Daniel David (n. 23 noiembrie 1972, Satu Mare) este profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai și preşedinte al International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health. În prezent (2009-) este profesor asociat (adjunct professor) şi la prestigioasa instituţie medicală Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New-York, SUA şi directorul programului de cercetare la Albert Ellis Institute, New York, USA, un institut de referinţă la nivel internaţional pentru cercetarea şi practica în psihoterapie şi sănătate mintală. De asemenea, a fost membru al Scientific Review Group în Social Sciences în European Science Foundation. În anul 2017 a fost ales preşedintele Asociaţiei Psihologilor din România, iar din 2022 este membru corespondent în Academia Română și membru al Academiei Europene (Academia Europaea / Academy of Europe).
Daniel David este unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă din România. Campania ziarului Cotidianul din 2005 l-a selectat în „Generaţia Aşteptată”, ca fondator de şcoală de psihologie clinică şi psihoterapie cognitiv-comportamentală. În 2007 a fost finalist al campaniei „Clujeanul Anului”, în 2010 a fost distins cu „Premiul Flacăra” pentru ştiinţă (Premiile Flacăra sunt unele din cele mai vechi şi prestigioase premii din media românească vezi aici), iar în 2012 a primit premiul „Constantin Rădulescu Motru” al Academiei Române (pentru o lucrare publicată la Oxford University Press). Foreign Policy România l-a inclus în anul 2015 în Top 100 „Oameni care mişcă ţara în direcţii bune”, pentru activităţile de cercetare/inovare, iar Revista Capital in Top 100 manageri din România în 2020. A fost consilier personal pentru cercetare/ştiinţă al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice (2005 şi 2016), iar în anul 2008, la propunerea autorităţii naţionale pentru cercetare ştiinţifică, a fost decorat pentru ştiinţă cu Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Cavaler.
Bilete aici: https://www.ateneuiasi.ro/class/conferinte-la-ateneu-2/ sau la casieria Ateneului!

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?