Spectacolul "Dincolo de Salcâmi"
Imagini
Informații
- 20 Decembrie 2019, 19:00 Vineri
- 12 Decembrie 2019, 19:00 Joi
- 7 Noiembrie 2019, 19:00 Joi
Descriere
Produs în urma celei de-a șaptea ediții a concursului „Anima pentru societate”, spectacolul “Dincolo de Salcâmi”, împletește crâmpeie din viața Lenei Constante, artista care a petrecut 3000 de zile în închisorile comuniste, pentru a dezvălui felul în care forța minții poate aduce salvarea sau poate duce la pierzanie.
Un fragment de 10 minute din spectacol a fost dezvoltat de Ana Crăciun-Lambru cu doi actori americani în cadrul Conferinței Naționale de Teatru de Păpuși, susținută la Teatrul Eugene O’Neill din Statele Unite ale Americii.
„Tehnicile cinematografice sunt combinate live cu teatrul de umbre și elemente de teatru de păpuși pentru a crea tablouri vizuale imersive. Lumina, culoarea și întunericul se îmbină în feluri neașteptate în această poveste despre supraviețuire.
Lena Constante a petrecut 12 ani în închisoare ca deținut politic. După eliberarea și reabilitarea ei, Lena a scris cartea “Evadarea Tăcută”, în care vorbește despre momentele de tortură grea, de înfometare forțată, despre clipele de solitudine ce au adus-o de multe ori în pragul disperării, dar mai ales despre “cheia evadării”.
Teatrul este locul în care moravurile societății întâlnesc o oglindă și locul în care regăsim echilibrul sufletului, iar povestea Lenei Constante își are locul pe scenă. Cunoscându-ne trecutul, ne putem proteja viitorul. ” – Ana Crăciun Lambru, regizor.
Distribuție:
Daniela Ruxandra Mihai – Fetița, Lena Constante
Ciprian Chiriches – Tatăl, Anchetatorul, Harry Brauner, Fotograful
Regie: Ana Craciun Lambru
Scenografie: Çilem M. Türköz
Compozitor: Cári Tibor
Adaptare text: Ana Crăciun Lambru
Light & Sound design: Traian Marin
Durata: 1h
Rezervările se fac la numărul de telefon: 0733060033 sau pe pagina de Facebook: Teatrul Arte dell’Anima.
Biletele sunt disponibile în rețeaua MyStage aici: https://www.mystage.ro/spectacole/dincolo-de-salcami-2123 și la Casa de Bilete a Teatrului Arte dell’Anima.
☑ Biletele cumpărate din rețeaua mySTAGE îţi sunt livrate instant prin email. Nu necesită printare.
☑ Vă rugăm să respectați ora anunțată de începere a spectacolului.
☑ Rezervările telefonice, prin e-mail sau rețele de socializare sunt valabile doar până la orele 18:45. Vă rugăm să vă prezentați la casierie între orele 18:30 și 18:45 pentru achiziționarea biletelor.
☑ După începerea spectacolului accesul publicului în sală NU mai este permis, iar biletele deja achiziționate nu mai sunt valabile.
☑ Neprezentarea la ora anunțată nu dă dreptul la returnarea costului biletului sau la utilizarea lui la o reprezentație ulterioară.
☑ Biletele pot fi schimbate sau contravaloarea lor poate fi returnată doar în cazul anulării/reprogramării unui spectacol.
☑ Din respect pentru actori și spectatori, vă rugăm ca, în timpul spectacolului, să vă închideți telefoanele mobile, sau să fie comutate pe modul Avion/Silențios și să păstrați liniștea.
☑ Fotografierea, filmarea și înregistrarea audio sunt permise doar cu acordul explicit scris din partea Teatrului Arte dell’Anima.
Vă mulțumim!
Echipa Teatrul Arte dell’Anima