R.V.Q. Live / Radu Vâlcu Quintet (Jazz, Fusion, Minimalist, Classic)

Imagini

Informații

Data: 29 Septembrie 2023, 18:30 Vineri

Descriere

Vom gusta jazz-ul în maniera muzicii clasice și a influențelor tradiționale, într-un mod neobișnuit de creativ.
Cu inspiraţie din jazz, fusion, muzică clasică, minimalism sau world music, RVQ propune o manieră proprie de a înţelege muzica.

La început, Radu a fost inspirat de chitaristul francez Mathias Duplessy, interpret şi compozitor autodidact, care acum, la rândul său, îl susţine şi încurajează pe Radu în demersul său. Este nevoie de astfel de muzicieni care, cu maturitate şi responsabilitate, îşi asumă o direcţie estetică personală, derivată din limbajul actual internaţional. Doar cu câţiva ani în urmă, un astfel de amestec muzical ar fi părut neverosimil; în prezent face parte în mod firesc din mediul nostru de viaţă. Pe lângă repertoriul deja existent – cei patru crează piese împreună – pe care le includ una câte una în concertele lor; cineva propune o temă, ea este preluată şi transformată de ceilalţi trei, se dezvoltă până devine o experienţă comună. Să fii parte din cvartet înseamnă prezenţă, implicare, creativitate. Doar aşa muzica poate să emoţioneze, să mişte lumea.

Abia după ce descoperi muzica lor îţi dai seama că o așteptai demult." Connectarts 2020.

Radu Vâlcu – chitară
Mihai Balabaș – vioară
Andrei Petrache – pian
Răzvan Florescu – percuții tradițional, vibrafon
Anthony Gutierrez – baterie

Bilete

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?