Pe aripile muzicii

Imagini

Informații

Data: 12 Aprilie 2014, 19:00 Sâmbătă

Descriere

Orchestra Simfonică Bucureşti lansează un nou concept în cadrul stagiunii Salut CULTURA!, un eveniment foarte popular în Statele Unite ale Americii și Marea Britanie și având o tradiţie de peste 100 de ani. Un produs Philson Young, prima ediţie a concertului Sympho POPS va avea loc pe 12 aprilie 2014, Sala Palatului din a București, avându-i ca interpreți pe Orchestra Simfonică București și dirijorul american David Handel.

Un eveniment susținut în parte prin amabilitatea Ambasadei Statelor Unite ale Americii, spectacolul "Pe Aripile Muzicii" este o călătorie fascinantă în lumea muzicii de film. Publicul va avea ocazia să audieze coloane sonore din filme celebre, premiate și apreciate în întreaga lume, precum: "The Godfather", "The Magnificent 7", "Once Upon a Time in America", "Rabbi Jacob", "Zorba, the Greek", "Spiderman", "1492 - Conquest of Paradise" , "The Mask of Zorro", "Dirty Dancing” sau "Singin’ In The Rain”. Ennio Morricone, Nino Rota, Vladimir Cosma, John Williams, Henry Mancini, James Horner, Elmer Bernstein, Vangelis sunt doar câteva nume de compozitori de muzică de film renumiți ale căror capodopere vor fi interpretate în cadrul acestui spectacol. Dintre cele mai cunoscute teme muzicale dezvăluim celebrele "Schindler’s List" şi "Scent of a Woman", precum şi îndrăgitele desene animate "Cărţile Junglei” și "Tom şi Jerry”.
Partener cheie al evenimentului, renumita școală de tango argentinian TangoTangent va impresiona și dezvălui spectatorilor printr-un stil de dans artistic deosebit. Amalia Iscu și Cosmin Stamatoiu își vor dărui pasiunea pentru dans alături de Orchestra Simfonică București, care va interpreta unul dintre cele mai îndrăgite tango-uri din toate timpurile, parte a unui film îndrăgit.

Proiecții, efecte speciale de lumini şi laser precum și alte surprize și momentele speciale ale spectacolului ”Pe Aripile Muzicii” sunt asigurate de Lightnity Project, un alt partener principal al Orchestrei Simfonice București pentru acest eveniment. Producătorul și compozitorul Adrian Stavian va interpreta o compoziție proprie la un instrument inedit, care produce sunete prin atingerea razelor laser. Instrumentul denumit “harpa laser” a fost descoperit relativ recent, în ultimii 30 de ani fiind utilizat și popularizat de către Jean Michel Jarre.

Designerii de la Florăria Iris, prin atelierul propriu de creatie și în calitate de parteneri ai evenimentului “Pe Aripile Muzicii” vor da o notă de eleganță și rafinament acestui spectacol, reprezentând sursa de inspirație prin aranjamente scenice florale concepute și realizate special pentru acest concert.
Orchestra Simfonică București

Atât prin exuberanța, energia și bucuria de a face muzică cât și din dorința de a deschide lumea sunetelor și a formelor muzicale către un public variat, Orchestra Simfonică București a inițiat o serie de proiecte ce transpun viziunea pe termen lung în ceea ce privește arta interpretării muzicale.
Timp de șapte ani, misiunea Orchestrei Simfonice București a constat în atragerea și educarea unei palete cât mai largi de iubitori ai muzicii. Stagiunea muzicală Salut, CULTURA! realizează concerte de larg interes pentru publicul spectator, revelând acestuia artiști de talie internațională și lucrări de mare valoare. Acest proiect cultural novator, a demonstrat cu brio elementele catalizatoare ce dezvoltă permanent ansamblul artistic.

De-a lungul timpului, flexibilitatea orchestrei în alegerea stilurilor muzicale diverse s-a concretizat printr-o serie de concerte de succes, susținute între anii 2007-2013. Astfel, Orchestra Simfonică București a abordat o diversitate de stiluri și genuri muzicale, de la muzica clasică până la stiluri mai puţin convenţionale pentru o orchestră simfonică precum muzică de film, pop/rock și crossover, încântând și atrăgând deopotrivă atât cunoscătorii, cât și tinerii iubitori de muzică. Astfel, s-au remarcat colaborările cu artişti de talie internaţională precum renumitele soprane Angela Gheorghiu, Tarja Turunen, Irina Baianț, Tina Munteanu, tenorii Teodor Ilincăi, Marcel Pavel, Vlad Miriţă, violoniștii Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru, Corina Belcea, precum și formația Phoenix.
Acest proiect este finanţat, în parte, prin contribuția generoasă a poporului American prin Departamentul de Stat al Statelor Unite.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?