Concert ‪#‎dinBasarabia

Imagini

Video

  • Concert ‪#‎dinBasarabia
  • Concert ‪#‎dinBasarabia

Informații

Data: 26 Martie 2016, 19:00 Sâmbătă
Preț: 35 - 70 Lei
Gen muzica: Blues, Folk, Jazz, Pop, Rock

Descriere

Lineup-ul concertului #dinBasarabia, ce se va desfășura pe 26 martie la Arenele Romane, este completat cu o nouă trupă. În deschiderea concertului susținut de Alternosfera, Gândul Mâței și Alexandrina, vor cânta tinerii de la Camera 107.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român și al Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, cu ocazia aniversării a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu Țara (27 martie 1918).

Alexandrina Hristov este o artistă care combină perfect muzica, pictura și poezia. Și-a lansat primul  album în aprilie 2009, o colecție de piese noi și vechi, iar cinci ani mai târziu, în 2014, lansează cel de-al doilea album, intitulat “Flori de spin”.

Alexandrina are un stil muzical greu de definit, dar care se încadrează între pop acustic, rock contemporan, alternative, jazz și soul, cu elemente inovatoare la nivelul compoziției și versurilor. Pe scenă apare cu o trupă de instrumentiști, o întreagă orchestră pentru a-și putea exprima viziunea muzicală.

Alternosfera este o formație de Rock alternativ, înființată în decembrie 1998 la Chișinău. De-a lungul  timpului, trupa a susținut sute de concerte în România și Republica Moldova, lansând cinci albume și “Haosoleum”, ultima parte a tripticului “Epizodia”, printr-un concert inedit la Arenele Romane din București. De asemenea, trupa a primit, pentru al treilea an consecutiv, titlul “Best Romanian Alternative Rock Band 2015”, în urma unui concurs anual organizat de Metalhead.ro. De asemenea, în cadrul aceluiași concurs, “Haosoleum” a fost desemnat “Best Romanian Alternative Album 2015”.

Gândul Mâței este o trupă de Rock alternativ din Chișinău, înființată în 1996, ce combină rock-ul melodic, punk, hardcore, blues, post-punk, cu influențe din folclorul autohton românesc, punând accent pe trompetă. Printre piesele ce i-au consacrat pe cei de la Gândul Mâței, se numără “La Ciocana”, “Liberty”, “Numai Tu”, “Proba Credinței”, “Semafor”, “Dragostea Mea” și “Nae”. În cei 20 de ani de activitate, trupa a lansat cinci albume, ultimul fiind “Generația în Blugi”.

Camera 107 a luat naștere în 2014, când talentații basarabeni au început să se gândească serios la o perspectivă de a face o formație și de a prezenta creația lor publicului larg. Studenții Universității de Muzică din București se inspiră din jazz, reggae, funk, rock și combină aceste stiluri cu unele elemente de muzică academică la violoncel și vioară. Denumirea trupei vine de la camera 107, pe care patru din cei șase membri au împărțit-o.

PROGRAM
Programul concertului este următorul:

19.00 – Accesul publicului
20.00 – Camera 107
20.40 – Alexandrina 
21.50 – Gândul Mâței
23.00 – Alternosfera

BILETE  Biletele se găsesc în rețelele iabilet.ro, eventim.ro, și eventbook.ro.
Biletele costă 45 lei în presale și 55 lei în ziua evenimentului și la intrare.

Organizator: Centrul pentru Integrare și Dezvoltare PRUT

Informații: contact@dinbasarabia.ro sau www.dinbasarabia.ro

ACCES

Accesul se face prin intrarea din parc a Arenelor Romane (cea mare, standard, de jos pe la porțile de fier), începând cu ora 19:00 și este deschis pe toată durata concertului. În perimetrul evenimentului se va putea intra doar pe bază de bilet valid. Spațiul de concert are o singură zonă de acces (pe jos, prin parc) și mai multe ieșiri de siguranță/urgență, conform normelor legale în vigoare, marcate ca atare.

Fiecare categorie de bilet va avea câte un coridor special, iar posesorii de bilete Golden Circle vor primi câte o brățară specială ce le va permite accesul în zona respectivă.

Zona evenimentului nu va putea fi părăsită decât în cazul unei urgențe, în caz contrar, se va achiziționa un alt bilet.

Accesul copiilor sub 7 ani este gratuit și este permis doar în cazul în care sunt însoțiți de unul dintre părinți, posesor al unui bilet valid. Pentru a înlătura orice dubii, se recomandă prezentarea unui act doveditor al vârstei copilului (copie), la intrare. De asemenea, se recomandă utilizarea unor caști speciale pentru protecția auzului copilului. Volumul puternic poate afecta auzul celor mici.

ALTE INFORMAȚII UTILE
În zona de concert sunt interzise următoarele:

  • fumatul – strict interzis;
  • accesul cu arme sau obiecte periculoase;
  • accesul cu fumigene, material explozibil, toxic sau inflamabil și focuri de artificii;
  • accesul cu alcool sau alte băuturi și alimente din exteriorul zonei de concert;
  • accesul cu canistre pe gaz sau mașini de gătit de orice fel;
  • accesul cu umbrele (vă rugăm să luați pelerine de ploaie, deși nu e nevoie, se anunță vreme frumoasă);
  • accesul cu aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detașabil);
  • aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;
  • animale de companie.

Nu vor fi puse la dispoziție zone pentru depozitarea obiectelor de valoare.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?