Cargo si Trooper - Transilvania Rhythm
Imagini
Informații
Descriere
Transilvania Rhythm
Maraton muzical 13 octombrie - 30 octombrie Rockstadt
"Muzica aduna comunitatea"
Scopul proiectului cultural "Transilvania Rhythm" este de a promova diversitatea culturală prin intermediul muzicii și de a aduce împreună comunitatea din Brașov și din împrejurimi, precum și turiști și vizitatori din alte părți ale țării sau din străinătate.
Proiectul este pentru toti iubitorii de muzică de toate vârstele, care caută experiențe culturale variate prin genurile muzicale care variază de la pop la rock, de la muzică electronică la muzică lăutărească, dar și muzică clasică sau jazz/blues, Hip Hop sau Afro.
Activitățile principale ale proiectului constau în organizarea a 25 de concerte, 32 de nume importante in scena muzicala în două săli de concerte diferite, Kruhnen Musik Halle și Rockstadt Musik Halle, timp de 13 zile, cu un program care variază zilnic și include 13 genuri muzicale diferite. Astfel, publicul va avea oportunitatea de a experimenta și descoperi diverse stiluri muzicale.
CARGO
Formația CARGO a fost înființată de către Adi Bărar, la Timișoara, în anul 1985. De-a lungul anilor, în cadrul formației au avut loc mai multe schimbări de componență, formula actuală fiind Adrian „Baciu” Igrișan (voce/chitară), Tavi Pilan (tobe), Alin Achim (bass), Ionuț Cârjă (clape) și David Cristian (chitară).
Scurt istoric
În anul 1990, prin intermediul unor fani ai formației, un grup de reporteri francezi ascultă câteva cântece înregistrate pe o casetă audio, rămânând plăcut impresionați. Aceștia iau legătura cu o casă de discuri din Paris și cu câteva posturi de radio, demers ce naște un turneu al formației în Franța, ocazie cu care aceștia înregistrează și primul single pe vinil – „Ana”.
Perioada de cristalizare a genului muzical, cu elemente balcanice combinate cu rockul occidental, încep să definescă expresia muzicală/stilul CARGO.
Datorită bogatei activități concertistice și de studio, formația se maturizează, își găsește drumul și genul muzical pe care nu îl mai schimbă, muzica compusă devenind tot mai profundă, cu teme și texte diverse, trecând de la socio-politic la iubire, istorie, mistic, religie, supranatural. Toate acestea, alături de emblema „dracon” (stindardul armatei dacilor) fac ca astăzi, formația CARGO să fie unică și ușor de identificat.
Melodii precum „Aproape de voi”, „Doi pași”, „Nu pot trăi fără tine”, „Mama” etc. sunt cântece de referință ale trupei, iar melodia „Dacă ploaia s-ar opri” de pe albumul „Spiritus Sanctus”, este considerată una dintre cele mai frumoase balade rock românești, fiind cea mai difuzată melodie de după Revoluția din 1989 și numărul 1 pentru 41 de săptămâni la Europa FM.
Premii și distincții
Până în prezent, CARGO a primit:
Dublul disc de aur – Media Pro Music (2004);
Nominalizare la MTV Europe Music Awards Roma la categoria „Best Romanian Act” (conform statisticilor Billboard);
Premiul MTV la categoria „Best Romanian Rock” (2004 și 2005);
Disc de aur – Media Pro Music (2007);
Premiul Lifetime Award „Romanian Music Awards” (2013);
Media Music Awards, Metalhead Meeting, Maximum Rock Awards, Ambasadori ai Asociației RoRec și membri de onoare „Music for Autism”.
Anul 2015 le aduce membrilor CARGO titlurile de cetăţeni de onoare ai oraşului Timişoara, la propunerea primarului Nicolae Robu. Tot în 2015, pentru promovarea muzicii rock în România în decursul întregii activități, membrii trupei primesc Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, oferit de președintele României, Klaus Iohannis.
Pentru activitatea sa, pentru numeroasele concerte și pentru apropierea față de publicul său, CARGO primește din partea fanilor titulatura de „Cea mai iubită trupă rock” din România.
TROOPER
Formațiade "Trooper", a fost înființată pe 25 octombrie 1995 de frații Alin și Aurelian Dincă împreună cu Ionuț "Oscar" Rădulescu pentru a cânta heavy metal în genul idolilor lor Iron Maiden sau Judas Priest
In cei 27 de ani de activitate, Trooper a lansat zece albume de studio, a cântat pentru mai mult de 900.000 de oameni în peste 900 de concerte, şi a urcat pe scenă alături de Iron Maiden, Scorpions, Deep Purple, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP, Sepultura, Prodigy etc.
Vă așteptăm!
Info
16+
Accesul minorilor sub 16 ani este STRICT INTERZIS!
Ne rezervăm dreptul de a refuza accesul oricărei persoane care nu se încadrează în regulile de de acces de la data spectacolului iar contravaloarea biletului de spectacol nu se va returna.
Prin achiziționarea biletului la eveniment, cumpărătorul a luat la cunoștință condițiile de acces.
În cadrul acestui eveniment se vor face fotografii, se va filma și se vor face înregistrari audio care pot conține vocea și imaginea voastră. Participarea la acest eveniment reprezintă acordul tău implicit pentru a folosi materialele foto/video/audio pe plaformele de social media proprii și ale partenerilor noștri