TESZT

Imagini

  • TESZT

Informații

Descriere

TESZT se pregătește de ediția a 14-a

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” organizează în perioada 21 – 28 mai 2023 cea de-a 14-a ediție a Festivalului Euroregional de Teatru din Timişoara - TESZT. Vor fi prezentate publicului spectacole indoor și outdoor ale unor companii din 15 țări, într-o ediție care face parte din Programul Oficial Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023.

TESZT, unul dintre cele mai importante evenimente culturale pe plan regional, și-a finalizat selecția din acest an. Această ediție are ca generic cuvântul FLUID, pe care curatorii și întreaga echipă a festivalului l-au ales pentru a exprima puterea impresionantă a teatrului, ca și a naturii umane, de a se adapta celor mai dificile vremuri și circumstanțe, de a se potrivi noilor forme și genuri de exprimare, de a le umple cu sens și inefabil. Spectacole din cele mai diverse tipologii artistice, cu teme sensibile, alcătuiesc această pledoarie, acest puzzle fluid, schimbător, al lumii contemporane, acest TESZT al noii sensibilități.

Publicul se va bucura să vadă spectacole produse de Teatrul Kosztolányi Dezső Subotica (Serbia), Euripides Laskaridis (Grecia), Szene 2wei (Germania), Via Negativa (Slovenia), Teatro dei Venti (Italia), CIE Belova Iacobelli (Belgia-Chile), Zsófi Rebeka Kozma (Ungaria), Atelierul Regional Creativ Kanjiža (Serbia), Mikolt Tózsa (Ungaria), Teatrul Național Sârb Novi Sad (Serbia) – în coproducție cu Teatrul Orășenesc Gavella (Croația), Teatrul Național din Sarajevo și MESS (Bosnia și Herțegovina), Teatr a Part Katowice (Polonia), Artopia Skopje (Macedonia), Szántusz Noémi Noya (Ungaria), Det Flyvende Teater (Danemarca), imPerfect Dancers (Italia), Trafó (Ungaria), Ivo Dimchev (Bulgaria), Kristóf Szabó F.A.C.E. Visual Performing Arts (Germania), precum și Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara. Toate spectacolele din străinătate vor fi prezentate în premieră la Timișoara.

Ca și la precedentele ediții, o componentă importantă este extensia TESZT dedicată teatrului independent local, care va include spectacole prezentate de Compania de Teatru Arte-Factum, Teatrul Auăleu și Teatrul Basca.

Un element în plus, datorat includerii festivalului în BidBookul 2023, este secțiunea Perspective Fluide, co-curatoriată cu organizația Identity. Education din Timișoara, care va reuni trei spectacole despre temele comunității LGBTQIA+ . Titlurile vor fi anunțate în curând.

În program se vor regăsi și concerte de jazz și rock, o expoziție dedicată scriitorului Madách Imre la 200 de ani de la naștere și o expoziție de machete de scenografie.

Informațiile despre toate spectacolele și programul complet al festivalului vor fi disponibile în curând pe site-ul www.teszt.ro, iar începând cu data de 1 mai 2023 se vor pune în vânzare și biletele. Toate spectacolele vor fi traduse în română, maghiară și engleză, în funcție de limba spectacolului, iar la finalul fiecărei seri artiștii vor participa la discuții cu publicul.

Detalii

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?