Romanian Chamber Orchestra

Imagini

Informații

Data: 17 August 2021, 19:30 Marți

Descriere

Un punct de reper pentru cultura românească, Romanian Chamber Orchestra este, prin valoarea componenților săi și prin contribuția adusă patrimoniului național, un proiect unic în România, reunind 33 de muzicieni români care fac performanță atât în țară, cât și în unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii.
Conceptul programului concertului care va avea loc în data de 17 august vizează reconectarea oamenilor prin muzică și oferă publicului o călătorie transformatională, trecând cu ajutorul muzicii prin diferite stadii ale percepției asupra existenței umane.
Pornind de la cele șase dansuri care alcătuiesc suita lui Béla Bartók intitulată „Dansuri Populare Românești”, scrise după o stare de depresie datorată începerii Primului Război Mondial, călătoria continuă cu lucrarea „Genesis” compusă de Oana Vardianu, în care aceasta explorează într-o viziune conceptuală proprie originile muzicii utilizând teme stilistic tradiționale.
Cele două piese reflexive intitulate „Intermezzi” op. 12 de George Enescu, generează o schimbare perceptuală potențând o stare de nesiguranță într-un cadru meditativ.
„Panicandemica” scrisă de Alin Constantin Chelărescu reprezintă vremurile actuale care l-au aruncat pe om în fața unor provocări imprevizibile, în care teama, frica și o continuă ,,stare de alertă” stăpânesc firea umană până la prima destinație. Pe parcursul opusului, tânărul compozitor introduce de asemenea o doină iar bocetul de la finalul lucrării apare ca un omagiu adus victimelor acestei călătorii pandemice.
Programul se încheie cu Simfonia nr. 40 de W. A. Mozart, lucrare în care compozitorul oscilează între întuneric și lumină, tragism și bucurie, această simfonie fiind considerată de muzicologul german Alfred Einstein drept un adevărat „apel la eternitate”.
Vă invităm în data de 17 august, de la ora 19:30, la Opera Națională din Timișoara, să audiați acest program deosebit într-o interpretare de excepție a

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?