Laura Bretan

Imagini

Informații

Data: 23 Iunie 2019, 20:00 Duminică
Telefon Informații: 0752 806 143

Descriere

Laura Bretan, soprana adolescentă de renume internaţional, finalistă a concursului America's Got Talent şi câştigătoarea concursului Romanii au talent în 2016, va urca pe scena Filarmonicii Banatul duminică, 23 iunie, începând cu ora 20:00.

De la arii de operă la balade clasice, interpretările Laurei captivează publicul, impresionând prin emoţia pe care o transmite şi forţa cu care cântă. Laura Bretan a performat peste tot în lume: Germania, Italia, Elveţia, Marea Britanie, Israrel, Emiratele Arabe şi Statele Unite ale Americii ş.a. şi la vârsta ei are la activ o bogată activitate de binefacere şi filantropie.

Pe lângă muzică, pasiune, dar și job, Laura are și aptitudini literare. Când îi permite timpul, citește mult, dar și scrie. „Îmi place să scriu poezii, dar și să joc baschet cu prietenii mei. De mică am început să scriu poezii. Mi-a plăcut să stau pe afară și, când priveam cerul albastru, îmi venea câte o idee”, a declarat Laura.

„Sunt foarte atentă cum vorbesc, nu am voie să țip și trebuie să am grijă să mă încălzesc bine înainte de a cânta. N-am avut niciodată probleme vocale și sper că nici nu se va întâmpla să am vreodată. Deocamdată, nu lucrez cu nimeni, dar aș vrea să îmi găsesc pe cineva care să mă ajute să îmi perfecționez vocea”, a mai declarat solista.

Biletele pentru concertul extraordinar la care îi vom avea ca invitați pe Florentin Milcof (pian și sunet) și Alex Buneață (keyboards) vor fi disponibile în curând online, pe iabilet.ro și offline, la Casieria Sălii Capitol a Filarmonicii Banatul.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?