Spectacolul "Hamletmachine"

Descriere

Spectacolul "Hamletmachine" de Heiner Müller. Traducerea Adriana Popescu.

Heiner Müller şi-a definit dramaturgia ca o muncă a memoriei şi a reconcilierii cu morţii, o invocare a acestora, o înregistrare împotriva uitării. Pentru a înţelege istoria şi a obţine viitorul trebuie să “dezgropăm morţii din nou”.

“Hamletmachine” e o distilare în nouă pagini a piesei ”shakesperiene, formată din monoloage rupte, citate, fragmente şi referinţe. O capodoperă a condensării, ”Hamletmachine” e un colaj textual exploziv de fragmente ale morţilor iluştri: Shakespeare, T. S. Eliot, Joyce, Benjamin, Lessing, Artaud, Brecht, Beckett, Sartre, Fanon, Pound, Dostoevsky, Warhol, Hölderlin, Conrad, Lorca, Marx şi mulţi alţii.

Textul, ca o rană deschisă febrilă, se zbate să ne reactiveze conştiinţa, să contrabalanseze letargia inimii care ne face să ne adaptăm uşor situaţiei date. “Hamletmachine” este munca imersiunii în aşteptările şi dezamăgirile Istoriei.

Trăind sfârşitul istoric al Epocii Speranţei, suntem martorii unei epoci a dezintegrării. Subiectul esenţial al Modernităţii, Omul Raţiunii, al liberalismului economic, al consumismului extatic, aflat într-o creştere constantă , moare. În “Hamletmachine” subiectul se prăbuşeşte sub povara Istoriei şi, abandonând individul autonom şi suveran al lui Hamlet, e angrenat într-o devenire perpetuu schizoidă. Subiectul devine Hamlet, actorul care îl joacă pe Hamlet, Macbeth, Richard al III-lea, Ofelia, Electra, Rosa Luxemburg, Ulrike Meinhof şi multe alte figuri istorice ori ficţionale. Corpul de pe scenă e transformat din clasic în suicidal, fragmentat, hibridizat. Devine un Câmp de bătaie, un recipient al Memoriei, un peisaj al Istoriei.

Textul insistă asupra faptului că în Europa contemporană ceva e putred în stadiu terminal. “Hamletmachine nu e…doar e descriere a oamenilor care ratează ocaziile şi şansele istoriei…E vorba despre rezultatul ocaziilor pierdute, despre istorie ca o poveste a şanselor ratate. Asta e mai mult decât pură dezamăgire, e descrierea pietrificării speranţei.“ Europa a parcurs deja “lungul marş prin Iadul Renaşterii, prin mlaştinile cu sânge ale ideologiilor“. A fi subiectul sau obiectul Istoriei, a fi ucigaşul sau victima nu mai e o alternativă. “Nu vreau să mai mor. Nu vreau să mai ucid.“

Pe “ruinele Europei” acest text solitar care serveşte istoria face aluzie la o nouă subiectivitate şi la începutul unei realităţii de dincolo de umanitate.