Fii vedeta Iaşului: ediţia a II-a

Imagini

Informații

Data: 22 Mai 2013, 17:00 Miercuri
Locul:Iaşi, Palas Mall

Descriere

Concursul de interpretare vocală "FII VEDETA IAŞULUI" este un proiect muzical ce are ca principal obiectiv promovarea pe plan local şi naţional a tinerilor solişti din municipiul Iaşi şi zona Moldovei, dar şi a celor din Basarabia. Prima ediţie a concursului a avut loc în anul 2010 în organizarea Ateneului Tătăraşi în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi. CONCURSUL propriu-zis s-a desfăşurat la Ateneul Tătăraşi iar GALA LAUREAŢILOR a avut loc la Hotelul „Unirea” din Iaşi. Fiind o ediţie inaugurală, bugetul alocat a fost unul mai modest (8.378 lei), în condiţiile în care premiile au însumat doar 600 lei, iar coregrafia CONCURSULUI (nu şi cea a GALEI) a fost gratuită prin bunăvoinţa trupelor de dans participante. Partenerii de atunci ai Ateneului Tătăraşi şi Primăriei Municipiului Iaşi au fost: TVR Iaşi, Radio Iaşi, Opera Naţională Română Iaşi, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, Ziarul de Iaşi şi Hotelul „Unirea” din Iaşi. Realizator: Petrică Andrieș.

Concursul "FII VEDETA IAŞULUI" este unul de nivel ridicat din punct de vedere muzical, din următoarele considerente:

  • dificultatea cântecelor impuse concurenţilor prin „Lista cântecelor obligatorii” (piese din repertoriul internaţional - Queen, Adele, Van Halen, Withney Huston, Joe Coker, Beyoncé, Reamonn, Christina Aguilera, Bon Jovi, Lara Fabian - dar şi din repertoriul românesc - Holograf, Proconsul);

  • diversitatea cântecelor „obligatorii” dar şi a celor „la alegere” care aparţin atât unor formaţii celebre ori supervedete din perioada „clasică” a muzicii pop-rock (Queen, Prince, Whitesnake, Elton John, Phil Collins, Tom Jones, Charles Aznavour, Joe Cocker, Elvis Presley, Patricia Kaas, Bon Jovi, Aerosmith, Brian Adams, ABBA, Smokie, Edith Piaf), cât şi unor supervedete din noul val (Beyoncé, Reamonn, Christina Aguilera, Daniel Powter, Shania Twain, Jennifer Lopez, Rihanna). Astfel, dacă vor să aibă şanse reale de a deveni „VEDETA IAŞULUI”, tinerii solişti ai generaţiei actuale vor trebui să-i studieze cu mare atenţie pe „clasicii” muzicii pop-rock, în timp ce eventualii concurenţi mai experimentaţi vor trebui să-şi alinieze repertoriul la trendurile muzicale actuale.

  • numărul redus de concurenţi (cel mult 8) care vor fi admişi în CONCURS în urma etapei preliminare de PRESELECŢIE, tocmai în dorinţa de a realiza un nivel cât mai ridicat al competiţiei muzicale;

  • mişcarea scenică la care va trebui să recurgă fiecare concurent pentru a fi „în ton” cu coregrafia asigurată în spatele lor de trupe de dansatori, dacă bugetul acordat concursului va permite inclusiv participarea trupelor de dans avute în vedere;

  • calitatea muzicală a negativelor puse la dispoziţia concurenţilor prin „Lista cântecelor la alegere”, care NU este obligatorie pentru concurenţi, aceştia având dreptul de a opta pentru piese „la alegere” pe care le vor interpreta având ca suport fie negative proprii, fie acompaniamente asigurate de formaţiile live aduse din propria lor iniţiativă sau prin grija organizatorului (Ateneul Tătăraşi) ori a partenerilor (Municipiul Iaşi şi Palas Mall).

Numărul apreciabil de interpretări diferite pe care un participant în concurs trebuie să le abordeze cu succes pentru a evolua în SEMIFINALE (6 cantece = 4 „la alegere” + 2 obligatorii) sau în FINALĂ (8 cântece = 5 „la alegere” + 3 „obligatorii”), la care se adaugă (eventual) 1 cântec suplimentar solicitat de JURIU pentru edificare. Numărul mare de cântece necesar a fi interpretate de un concurent pentru a accede în FINALA concursului este determinat de condiţia impusă prin REGULAMENTUL concursului ca acele 6 cântece din etapa de CONCURS (3 „la alegere” + 3 „obligatorii”) să fie altele decât cele 2 cântece „la alegere” din etapa de PRESELECŢIE.

Departajarea concurenţilor se face de către un JURIU format din 5 membri având o probitate profesională şi morală recunoscută public.

În funcţie de calităţile muzicale pe care le posedă, participanţii la acest concurs trebuie să parcurgă următoarele 5 ETAPE:

  • TESTUL PRELIMINAR (Ateneul Tătăraşi) - imediat după momentul înscrierii,
  • PREGĂTIREA (Ateneul Tătăraşi) - imediat după trecerea testului preliminar,
  • PRESELECŢIA (Ateneul Tătăraşi) - vineri, 26 aprilie 2013, ora 11.00,
  • CONCURSUL (Ateneul Tătăraşi) - vineri, 17 mai 2013, ora 18.00,
  • GALA PREMIILOR (Ateneu) - vineri, 31 mai 2013, ora 18.00.

LISTA CÂNTECELOR OBLIGATORII din cadrul CONCURSULUI de interpretare muzicală "FII VEDETA IAŞULUI", ediţia a II-a, 2013.

Repertoriu obligatoriu FEMININ:

  • Someone Like You – Adele,
  • Hurt – Christina Aguilera,
  • Je t’aime – Lara Fabian,
  • Irreplaceable – Beyoncé,
  • Man, I Feel Like A Woman – Shania Twain,
  • One Moment In Time – Whitney Huston.

Repertoriu obligatoriu MASCULIN:

  • Primăvara începe cu tine – Holograf,
  • Tu mă poți schimba – Proconsul,
  • Supergirl – Reamonn,
  • Always – Bon Jovi,
  • Jump – Van Halen,
  • Those Were The Days Of Our Lives – Queen.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?