Sports Festival

Imagini

Informații

Data: 14 - 16 Iunie 2024
Locul:Cluj, Parcul Central Cluj

Descriere

Caiacele vor colora lacul Chios din Cluj-Napoca,

cu ocazia Sports Festival.


Caiac SMile revine în orașul de pe Someș pentru cel mai mare festival dedicat sporturilor din România.

 


În perioada 14 - 16 iunie 2024, Caiac SMile, asociația din Satu Mare care militează pentru accesibilizarea sportului pentru persoanele cu dizabilități, va participa la Sports Festival, cel mai mare eveniment dedicat sporturilor, din România. Sesiunile de caiac oferite de antrenorii și voluntarii asociației Caiac SMile sunt gratuite, nefiind necesară programare prealabilă. Acțiunea va avea loc pe lacul Chios din Parcul Central și se adresează tuturor celor care doresc să se bucure de acest sport, indiferent de vârstă sau abilitate fizică.

 


Sesiunile de caiac se vor desfășura conform următorului program:

Vineri, 14 iunie: 15:00 - 18:00
Sâmbăta, 15 iunie: 10:00 - 13:00 și 15:00 - 19:00
Duminică, 16 iunie: 10 - 13:00 și 14:00 - 17:00

 

Am venit prima dată cu caiacele la Cluj în 2021, atunci când am pornit proiectul nostru de vară, ”Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret”. De atunci, caiacul a devenit un sport extrem de popular la Cluj-Napoca și de fiecare dată avem zeci de oameni, cu și fără dizabilități, care doresc să vâslească. Așa se face că am venit la Zilele Clujului trei ediții consecutive, am venit la Sports Festival, am fost și la Simfonia Prieteniei. Noi ne bucurăm de fiecare dată când are loc un astfel de eveniment pentru că aproape nimic nu se compară cu senzația pe care cineva o are atunci când plutește în caiac. Este libertate”, spune Ionuț Stancovici, președintele asociației.

 

Antrenorii și voluntarii asociației sătmărene au organizat, de-a lungul timpului, la Cluj-Napoca, numeroase activități sportive adresate persoanelor cu dizabilități, celor cu nevoi speciale sau provenite din medii defavorizate. Scopul acestor demersuri este promovarea unui stil de viață sănătos și echilibrat, conform principiului ”Mens sana in corpore sano”.

Activitățile sportive care se vor desfășura în cadrul Sports Festival prefațează cea de-a patra ediție a proiectului ”Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret. SMile2Sport” care va avea loc în această vară în orașul de pe Someș. La ediția precedentă, peste 300 de persoane cu diferite dizabilități au participat la activitățile sportive organizate, la Cluj-Napoca, în cadrul acestui proiect. Tinerii vizați de program, dar și cei care au dorit să experimenteze un sport nou sau să aprofundeze disciplinele sportive pe care le cunosc deja, au putut practica, pe lângă caiac (pe lac), și volei, tenis de câmp, baschet și atletism. Scopul proiectului este de a-i motiva pe tineri, în special pe cei cu nevoi speciale, să practice sportul și să aibă un stil de viață sănătos.

Mai mult, asociația Caiac SMile își propune accesibilizarea a cel puțin 10 lacuri din România pentru persoanele cu dizabilități. Primul eveniment din cadrul acestui proiect, la care au participat peste 1.000 de persoane - care au vâslit peste 50 de kilometri - s-a desfășurat pe lacul Gheorgheni, din Cluj-Napoca, pe 9 iulie 2023.

 

Despre Caiac SMile

Înființată în 2018, Asociația Caiac SMile este o organizație non-profit care își propune să promoveze un stil de viață sănătos și echilibrat prin intermediul sportului. Principiul său fundamental este "Mens sana in corpore sano". Asociația oferă oportunitatea de a practica diverse activități sportive, inclusiv caiac, gimnastică și schi, adresându-se persoanelor cu nevoi speciale, copiilor proveniți din medii defavorizate, celor instituționalizați și persoanelor cu dizabilități.

 

CONTACT

Ionuț Stancovici

Tel: 0760 291 669

Email: ionutstancovici@yahoo.com

Web: www.caiacsmile.ro

Facebook: www.facebook.com/caiacsmile

Instagram: www.instagram.com/caiacsmile/

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?