Fine Jewelry & Watches Expo
Imagini
Informații
Descriere
Expoziție de ceasuri de lux și bijuterii, cu intrare liberă, la Muzeul de Artă din Cluj, parte a The Woman 2025.
Fine Jewelry & Watches Expo: vor fi expuse piese rare, de colecție, de la Frederique Constant, Chopard, Baraka Jewelry sau Nanis
The Woman vă invită pe 28 și 29 martie, în inima Clujului, la Muzeul de Artă (Piața Unirii 30), pentru a descoperi un univers în care precizia orologeriei întâlnește emoția bijuteriilor fine. Fine Jewelry & Watches Expo este un eveniment dedicat celor care apreciază frumusețea detaliului, măiestria artizanilor și poveștile din spatele creațiilor excepționale, dar și tuturor celor care vor să vadă îndeaproape ceasuri extrem de valoroase.
Pentru două zile, Muzeul de Artă va deveni un spațiu al rafinamentului, unde va fi găzduită o expoziție cu piese rare și emblematice, semnate de unii dintre cei mai apreciați producători internaționali de ceasuri și bijuterii.
“Fine Jewelry & Watches Expo nu este doar o expoziție, ci o experiență creată special pentru cei care înțeleg luxul nu doar ca estetică, ci din perspectiva poveștii, ca inovație și moștenire culturală. Gândit într-un cadru elegant și accesibil publicului larg, evenimentul oferă o ocazie rară de a vedea, în același spațiu, piese valoroase și exclusiviste, care, de regulă, pot fi admirate doar în marile capitale ale luxului.”, spune Crina Ciocian, organizatorul evenimentului.
Accesul este gratuit pentru vizitatori, iar programul de vizitare este:
Vineri și sâmbătă, 28–29 martie 2025, între orele 10:00 – 17:00.
Șansa de a vedea de aproape ceasuri rare, extrem de valoroase
Fiecare dintre piesele expuse la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, fie că este vorba de ceasurile rare, de colecție, sau de bijuteriile cu diamante, va fi amplasată într-o casetă transparentă securizată. Vizitatorii vor putea descoperi istoria din spatele fiecărui model și detalii despre mecanism, anul lansării, inspirație și poziționare în universul brandului.
Vor fi prezente mărci de renume precum: Breitling, Grand Seiko, Longines, Chopard, Rado, Frederique Constant și Hamilton, nume ce reprezintă inovația, tradiția elvețiană și tehnologia avansată în orologerie.
În centrul zonei dedicate ceasurilor, vizitatorii vor putea experimenta un moment educativ și interactiv la bancul de ceasornicar, unde un specialist va demonstra, cu ajutorul unei lupe și al unui microscop, câtă precizie, tehnică și artă sunt necesare pentru a construi un mecanism de lux. Un canvas informativ, creat special pentru această expoziție, va evidenția cele mai importante componente și tipuri de mecanisme.
Diamantele sunt cele mai bune prietene ale doamnelor
În zona dedicată creațiilor de bijuterie, vizitatorii vor admira colecții spectaculoase ale unor case internaționale recunoscute pentru stilul lor distinct și calitatea excepțională a pietrelor folosite, precum Messika, Pomellato, Roberto Coin, Fope, Baraka, Nanis și Pasquale Bruni. Fiecare piesă este însoțită de un canvas informativ pe șevalet, ce detaliază viziunea creativă, materialele folosite, simbolistica și tehnicile de manufactură specifice fiecărei case.
În completare, vor fi prezentate și materiale autentice utilizate în procesul de producție a bijuteriilor, oferind vizitatorilor o perspectivă asupra procesului care transformă pietrele brute în simboluri de eleganță.
Tot aici vizitatorii vor descoperi informații utile despre cei 4C ai diamantelor - claritate, carataj, culoare și tăietură (en. ”cut”), dar și despre alte pietre prețioase folosite în bijuteria de lux – de la safire și rubine, la smaralde și perle rare.
Organizatori:
The Woman – platformă de leadership feminin, cultură și educație, cunoscută pentru evenimentele sale dedicate excelenței, comunității și progresului în parteneriat cu KUltho unul dintre cei mai respectați retaileri de bijuterii și ceasuri de lux din România, promotor al valorilor durabile și al artizanatului rafinat.
Printre companiile care susțin inițiativele de leadership feminin și sprijină misiunea The Woman se numără:
Parteri principali: Mercedes-Benz, ATP Motors, Raiffeisen Bank, Caresta, Meron, Kultho
Susținători: Regina Maria, Yardi România, 18 GYM, Teleperformance, OVB Allfinanz Romania, Tessora, Iron Mountain, Franui, Be Well Store, Clinica Dermavision, Tudor Tailor, Di’Art Clinic, Nashi Argan Romania, Ikonik, Vodnar Beauty Lounge, My Geisha, RIVUS, Iulius Mall, Cronos Med, La Terre Cosmetics, Vibre Hotel, Frances Dresses, Zaliari, Zamsee, Rotbasan & Co., La vie en rose, Chanand, Travel Gate, Rada Perfumes, Ramona Bahrim, SOLE, Dr. Alexandra Caia Aesthetic Excellence Center, BOLD Events, Chiriță și Asociații, Concepto, Neoteric Lifestyle, Young Living, STEP TO HOUSE, SCULPTRA, NEOLA Pharma, Cetaphil, Clinica Aesthetica, Klok Romania, THAIco Spa, Laura Baldini, DPD, Komoder, WinWin, Brillu, Meron Bakery, Vitamin Aqua, Salad Master, Regivero, Hello Sushi, Codemy, Suavino, NATUZZI Italia, Georgiana Gogolan Interior Designer, Aqua Carpatica.
Parteneri de comunicare: Transilvania Business, Remax, Cluj Hub, Ladies in Business by Mamprenoare, Antreprenoare.ro, Clujul Copiilor, PozitiVești, CONAF, Caracteristic PR, The Inner, Oxygen, Galeria de Stil, Open Minds, ADD PR & EVENTS.