Muzeul Nicolae Minovici

Muzeul Nicolae Minovici a fost reabilitat prin proiectul Reabilitare şi consolidare MUZEUL NICOLAE MINOVICI, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa Prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul Major de Intervenţie 5.1 – Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe.

Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici a fost ridicat la marginea Bucureștiului în 1905 pentru a deveni o veritabilă vilă de odihnă a proprietarului, un important exponent al medicinei românești de la începutul secolului al XX-lea. Însă în 1906 destinația clădirii se schimbă radical și devine adăpost pentru o vastă colecție de artă etnografică românească și primul muzeu de profil din București, inițial denumit ,,Muzeul de Artă Națională Prof. Dr. Nicolae Minovici”.

Clădirea plasată pe Şoseaua Bucureşti – Ploieşti pe colţ cu strada Doctor Nicolae Minovici, numărul 1, este considerată drept unul dintre monumentele arhitecturale remarcabile pentru stilul neoromânesc. Proprietarul însuși a căutat surse de inspirație în arhitectura de factură populară. Demersul său de a aduna obiecte de artă națională a concis cu acela de a culege experiențe vizuale care s-au materializat în proiectul vilei devenită astăzi Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici.

Construcția i-a revenit prietenului acestuia, arhitectul Cristofi Cerchez. Din punct de vedere compozițional, rezultatatul viziunii celor doi ilustrează maniera permisivă a neoromânescului în arhitectură, dar și stilurile începului de secol XX. Prin urmare, clădirea muzeului prezintă elemente de factură tradițională și europeană. În primul rând, arhitectul se folosește de sintaxa compozițională urbană, cu etaj supra-înălțat și mansardă, care oferă unitate fațadei și o compartimentare compactă în interior, cu săli de mărimi diferite. Din arhitectura tradițională, aduce în prim-plan un turn pe partea sudică, pe care îl împrumută din cula oltenescă, fortificat cu un contrafort. Acest element conferă originalitate clădirii în rândul construcțiilor din stilul neoromânesc. La etaj se află o terasă prelungită, compusă din două elemente discrepante: o loggia italiană și un pridvor țărănesc. Ele sunt delimitate pe interior, fațada păstrând aspectul unitar, însă elementele de decor prezintă identitatea stilului din care provin. Astfel întâlnim coloane torsadate și stâlpi incizați, panouri de piatră traforate cu frunze de acant și fruntari crestați cu motive apotropaice.

Dacă exteriorul se comportă neunitar, interiorul se pierde în decorații și combinații de simboluri într-un spațiu expozițional de mici dimeniuni. Însă rămâne remarcabil modul de decorație, care preia elemente folosite în mod uzual în casa tradițională, și aduce inserții inovative preluând motive ornamentale de ceramică sau textile, plasate pe pereți (friza cu motive oltenești și vasele de ceramică de pe tavan). Pe de altă parte, se poate observa o discrepanță la nivelul simbolurilor crestate pe aplicațiile de lemn. Se îmbină elemente de factură tradițională, moștenite din vechile credințe, cu semne creștine.

Viziunea medicului s-a clădit pe o perioadă de patru decenii în care a strâns obiecte de artă națională, de la ceramică și textile tradiționale la pictură contemporană. În patrimoniul muzeului predomină obiectele textile (cămăşi, ii, fote, vâlnice, ştergare, scoarţe) şi cele de ceramică, însă muzeul deţine colecţii reprezentative de icoane, ouă încondeiate şi obiecte de lemn specifice gospodăriei ţărăneşti. Expunerea și varietatea acestora reflectă interesul pentru artă al unui colecţionar de la începutul secolului XX, conştient de importanţa actului, dar care acţionează fără a urma un plan sau nişte criterii dinainte stabilite. Spațiile de expunere îmbină obiecte diferite într-o expunere dominată de gusturile estetice ale colecționarului. Fiecare încăpere din vilă se transformă într-un veritabil spațiu de expunere. Chiar și baia își pierde utilitatea și se racordează noii funcționalități, alături de odaia pentru musafiri, sala de masă și salonul vilei.

Actuala expoziție, deschisă pe 18 octombrie 2017, dorește să restituie vizitatorilor expoziția lui Nicolae Minovici într-o variantă alterată doar de noile norme de expunere și conservare a obiectelor. Pornind de la un set de fotografii pe care doctorul Minovici le-a comandat în 1935, cu puțin înainte de finalizarea procedurilor de donație ale muzeului (1937), noul proiect expozițional își propune să refacă vechea expoziție în spațiile de la etaj, unde își ocupă locul de drept obiecte precum divanul, dulapul, masa și scaunele tapițate comandate special pentru sala de mâncare de către Nicolae Minovici, dar și obiectele ceramice care își spun povestea de la înălțimea blidarelor. Baia ocupă locul pe care chiar Nicolae Minovici i l-a atribuit: un spațiu de expunere pentru vasele din atelierele ceramice Troița și cele de pe Domeniile Coroanei Regale. Dormitorul își păstrează aerul modernist prin expunerea picturilor semnate de Gheorghe Ionescu Doru, Gheorghe Chirovici, Nicolae Vermont, Henri Visconte sau Pierre Bellet, dar și prin mobila din furnir de nuc pe care doctorul a preferat-o pentru acest spațiu intim al vilei. Sacralitatea artei populare își găsește adăpostul în vechea capelă a vilei Minovici unde, pe locurile de drept, s-au întors divanul, icoanele, candele, candelabrele țărănești din lemn și ușile de altar.

Parterul este reconfigurat conform noilor norme de expunere, obiectele vestimentare tradiționale culese de doctorul Minovici fiind expuse într-un spațiu de prezentare modernizat. Vestibul introduce vizitatorul în spațiul ceramicii urbane din secolul al XX-lea prin expunerea obiectelor de ceramică achiziționate din ateliere precum: Troița sau Gheorghe Niculescu.

Ultimele săli de expunere ale muzeului doctorului Minovici vor fi reintegrate în circuitul muzeal în luna octombrie 2018.