Shrek – Musicalul
Imagini
Informații
Descriere
Bazat pe filmul animat DreamWorks Animation și pe cartea lui William Steig
Un spectacol de Răzvan Ioan Dincă
Producție originală regizată de Jason Moore și Rob Ashford
Inițial produs pe Broadway de DreamWorks Theatricals și Neal Street Productions
Muzică: Jeanine Tesori
Libret: David Lindsay-Abaire
Regizor: Răzvan Ioan Dincă
Dirijor: Daniel Jinga
Scenograf decor și costume: Gary McCann
Coregraf: Violeta Dincă
Regizor secund: Raluca Popa
Coregraf secund: Florin Tănase
Traducerea și adaptarea: Ernest Fazekas
Lighting designer: Daniel Klinger
Video designer: Vali Chincișan
Un spectacol pentru întreaga familie. Vârsta minimă recomandată 8 ani.
Durată: 3 ore (cu pauză)
Spectacolul se desfășoară la Sala Palatului.
Opera Națională București și Musicals prezintă: Shrek – Musical – o nouă aventură semnată de echipa creativă din spatele succeselor “Fantoma de la Operă”, “Mamma Mia” și “My Fair Lady”.
Cum ar fi lumea dacă am fi cu totii identici, precum produsul fabricării obiectelor în masă?
Dacă toți am căuta idealul de frumusețe, dacă doar cei perfecți ar fi modele de viață și de sentiment, lumea aceasta cum s-ar perpetua?
Shrek Musicalul invită la introspecție și la analiză. Forma eroului, a idealului de frumusețe și de viață, se schimbă. “Urâtului”, celui diferit, în formă, dar nu în esență, i se atribuie calități de erou.
Publicul este invitat să se alăture parcursului eroului său antieroului nostru. Să trăiască alături de el o aventură condimentată cu personaje de poveste, cu scene eroice de salvare a prințesei, cu scene dinamice de evadare din ghiarele dragonului, cu imersie într-o lume utopica a unui răufăcător diferit, cu replici fresh, pline de umor, cu speranța de a întâlni dragostea adevărată, cu un strop de magie și prietenie adevărată.
Poate vom descoperi pe parcurs un căpcăun care nu este atât de înspăimântător și o prințesă capabilă să fie stăpâna propriului său destin. Un măgăruș mai empatic decât o ființă umană și personaje de poveste demitizate, excluse din lumea lor… Cine știe? În lumea poveștilor, totul este posibil.
Cert este că povestea faimosului căpcăun va fi comunicată prin intermediul unei muzici demnă de primele poziții în topurile oricărui radio. Elementele specifice spectacolului de tip muzical, precum scenografii dinamice, costume elaborate, coregrafii cu personalitate, efecte de scenă, lumini și video care vor da spectacolului un aer actual, o estetică congruentă lumii digitale a secolului nostru, vor contribui la completarea tabloului scenic.
Vă invităm astfel, la un spectacol destinat întreagii familii, care vă va amuza, vă va surprinde, vă va invita la introspecție și vă va emoționa. Un spectacol despre prietenie și despre diferența între aparență și esență, o metaforă a transformărilor prin care trece umanitatea, o nouă reafirmare a poveștilor copilariei noastre spusă altfel.