Concert Ana Coman • Lansare album "Pretext"

Imagini

Informații

Data: 5 Aprilie 2023, 20:00 Miercuri
Evenimentele trecute
  • 9 Martie 2023, 20:00 Joi

Descriere

Ana Coman vine cu noul album la Rockstadt. Un pretext e o cale prin care din doi străini putem face suflete pereche. Un pretext poate fi un pahar de vin, pentru că, în contextul potrivit, devine mai mult decât un simplu pahar. Orele se scurg altfel în fața lui, iar aburii alcoolului nu încețoșează mintea, ci mai degrabă ne ademenesc să avem o fărâmă de nesăbuință de care cu toții avem nevoie uneori. Un pahar de vin e un pretext să ne apropiem. E un început, iar noi tânjim după începuturi. Un pretext e o cale prin care putem crea un „pentru totdeauna”, sau cel puțin o amintire atat de vie, încât ea să supraviețuiască pentru eternitate într-un cântec.
Info
12+
Accesul minorilor de peste 12 ani este posibil cu condiția ca aceștia să fie însoțiți de un tutore legal.

Ne rezervăm dreptul de a refuza accesul oricărei persoane care nu se încadrează în regulile de de acces de la data spectacolului iar contravaloarea biletului de spectacol nu se va returna.

Prin achiziționarea biletului la eveniment, cumpărătorul a luat la cunoștință condițiile de acces.
În cadrul acestui eveniment se vor face fotografii, se va filma și se vor face înregistrari audio care pot conține vocea și imaginea voastră. Participarea la acest eveniment reprezintă acordul tău implicit pentru a folosi materialele foto/video/audio pe plaformele de social media proprii și ale partenerilor noștri

Bilete

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?