Irina Rimes
Imagini
Video
Informații
Irina Rimes (născută Irina Rîmeș; n. 22 august 1991, Izvoare, raionul Florești, RSS Moldovenească, URSS) este o cântăreață și compozitoare din Republica Moldova, care în prezent activează și locuiește în București.
Irina Rimes a devenit cunoscută în Republica Moldova după ce a participat în 2012 la concursul Fabrica de staruri, unde a ajuns până în finală. Ulterior ea s-a mutat în România, unde a încercat să se afirme sub pseudonimul Irra, însă acest proiect nu a avut succes. În 2016 și-a relansat cariera cu piesa „Visele”, care a ocupat locul 1 în clasamentele radio din România. Aceasta a fost urmată de alte hituri precum „Ce s-a întâmplat cu noi”, „Bolnavi amândoi”, „Nu știi tu să fii bărbat” sau „POEM”, care au transformat-o pe Irina Rimes într-una dintre cele mai de succes cântărețe din România, cu peste 450 de milioane de vizualizări pe YouTube. Ea a lansat patru albume de studio în calitate de cântăreață: Despre el (2017), Cosmos (2018), Pastila (2020) și Acasă (2022), dar a și compus numeroase cântece pentru alte artiste, printre acestea numărându-se Andra, Inna, Alina Eremia, Raluka sau Antonia.
Începând cu 2018 este unul dintre cei patru antrenori ai emisiunii Vocea României. În 2019 revista Forbes România a inclus-o în topul celor mai de succes tineri din generația „sub 30 de ani”.
Acest articol folosește material din articolul Wikipedia Irina Rimes, care este publicat sub licența Creative Commons Attribution-Share-Alike License 3.0.