Spectacolul "Take, Ianke și Cadîr"

„Pentru mine, Take, Ianke si Cadîr, este o provocare. Am evitat de câteva ori s-o pun în scenă din diverse motive. Ori cei care veneau cu propunerea nu mă convingeau, ori eu rătăceam în alte zone ale teatrului contemporan, etc.. La teatrul ,,Ateneu” am găsit în sfârșit echipa.

Anul acesta, piesa împlinește venerabila vârstă de 87 de ani și se pare că e cea mai jucată piesă românească de la momentul scrierii. Nu cunosc un teatru în România sau Moldova unde această piesă să nu fi fost montată. În primul rând pentru că oferă actorilor partituri rar întâlnite dar și mesajul piesei este mereu actual. O simplă poveste a trei negustori mărunți, de diferite etnii care se confruntă la un moment dat cu o dilemă mare. Dragostea copiilor sau oprobriul ,,mahalalei”, a cutumelor strămoșești și bariera religioasă. Personajele piesei parcurg un drum anevoios spre un final fericit în care soluția e una singură – dragostea.
Există în piesă un schimb de replici care m-a determinat să fac acest spectacol:
Ianke: Dar ce faceți din copil? Un evreu, un creștin?
Ana: Un om, papa! Mai departe să nu ne gândim! ”
Ion Sapdaru, Iasi, ianuarie 2019

Distribuție:
Take – Dumitru Florescu
Ianke – Codrin Dănilă
Cadîr – Răzvan Grosu
Ana – Mara Lucaci
Ionel – Gelu Ciobotaru
Safta – Alexandra Paftală
Ilie – Dani Popa

Regie și coloană sonoră: Ion Sapdaru
Decor: Cătălin Târziu
Costume: Alina Dincă Pușcașu
Asistent regie: Francisc Bucur
Video: Alexandru Amargheoalei

Sinopsis:

Sinopsis comedia ,,Take, lanke și Cadîr”, regia Ion Sapdaru
Într-un orășel de provincie moldovenească își duc traiul tihnit trei mici negustori de etnii diferite: Take, care este român, lanke, evreul și turcul Cadîr. Fiecare dintre ei ține câte o prăvălie modestă în una dintre mahalalele de la periferia orășelului, acoperind micile nevoi ale locuitorilor, români sau evrei. Viața celor trei se desfășoară lent, fără evenimente majore, într-un soi de plăcută toropeală, este statornicită pe o prietenie îndelung verificată și reconfirmată în fiecare zi. Casele le sunt identice, Take și lanke vând cam aceleași produse, își „împrumută” unul altuia clienți pentru a nu se concura și a nu câștiga unul în defavoarea celuilalt. Cadîr are o prăvălie cu coloniale de care nu vând ceilalți doi. Take și lanke iau masa pe terasele din spatele caselor lor, aproape lipite, mâncând fiecare din mâncarea lui „ovreiască” sau „românească”, dar neezitând să-i ofere și celuilalt din bucatele sale.

Cu toate acestea, pentru a respecta cutuma, lanke declară: „Ovreiu să mănânce la masa lui ovreiască și creștinul la masa lui creștinească”.
Echilibrul acesta perfect este brusc amenințat de venirea Anei (fiica lui lanke) și a lui Ionel (fiul lui Take), care se aflau la studii la București, la Academia Comercială. Nu atât sosirea lor complică lucrurile, cât hotărârea acestora de a se căsători. Șocul este resimțit de Take și de lanke care, deși își iubesc copiii și se străduiesc pentru „fericirea” lor, trebuie să lupte mai întâi cu ei înșiși și apoi cu gura mahalalei care n-ar accepta o asemenea deviere de la legea strămoșească. Lui Take îi este frică de „bocluc”, iar lui lanke de falimentul afacerii sale în situația în care evreii ar mai înceta să târguiască de la Ianke, iar românii de la Take. În inima lor de părinți iubitori, amândoi ar accepta căsătoria, dacă nu s-ar teme de reacția „comunității” și de ,,gura lumii’’.

Amândoi acceptă în cele din urmă soluția salvatoare avansată de Cadîr: cei doi tineri să fugă. „Cadîr bine gândit”, zice turcul, „și scăpare bun găsit. Voi trebui copii lăsăm fugim departe voi ei fugit sus ia tren voi nimic, știut. La lume spus voie nu dat și copii singur, fără voie plecat”. Toate neliniștile și spaimele lui Ianke și Take, tot zbuciumul lor sufletesc primesc în cele din urmă o rezolvare.

Cadîr se folosește de tot felul de șiretlicuri pentru a-i ajuta pe cei doi tineri (îi ascunde și adăpostește în casa sa, le face rost de capital pentru a porni o afacere prosperă în asociere cu el – banii fiind luați de la Take și Ianke, le oferă cu generozitate toată bruma de bani, două mii de lei, economisită de-a lungul unei vieți. Noua prăvălie pe care o vor deschide „în asociație” se va numi „La Europa” pentru că „acolo și turca și ovrei și creștin estem”.
Mesajul este apăsat exprimat în final de Ana, spre a spulbera definitiv ezitările lui Ianke: „Dar ce faceți din copil”? se interesează Ianke: „Un om, papa, vine prompt raspunsul”.
,,Take, Ianke și Cadîr’’ rămâne o operă semnificativă din două perspective: a scrisului lui Victor Ion Popa și a literaturii dramatice românești din perioada interbelică.