Spectacolul "Jocul din Ialta"

Imagini

  • Spectacolul "Jocul din Ialta"

Informații

Data: 2 Decembrie 2014, 19:00 Marți
Preț: 35 Lei
Evenimentele trecute
  • 20 Noiembrie 2014, 19:00 Joi

Descriere

La Sala Mare

„Jocul din Ialta” – dramatizarea într-un act a lui Brian Friel după „Doamna cu cătelul”, nuvela lui de A.P. Cehov considerată una dintre cele mai reușite proze scurte scrise vreodată – aduce trei premiere absolute pe scena teatrală din România: scenografia este realizată live, de către pictorul şi scenograful Ion Nedelcu, Adrian Păduraru, unul dintre cei mai îndrăgiţi juni primi ai anilor 1980, revine – prima dată după 20 de ani – în rol de „crai”, ca Dimitri Gurov şi este pentru prima dată când dramatizarea lui Brian Friel, unul dintre cei mai mari dramaturgi contemporani, se joacă la noi în ţară. Afinitatea specială a lui Friel pentru opera scriitorilor ruşi este transpusă în una dintre „cele mai diafane şi mai dramatice piese de teatru de până acum, Jocul din Ialta”, după cum spunea Richard Pine, celebru autor şi critic de teatru.

„Jocul din Ialta” are toate premisele să uimească spectatorii cu scenografia realizată live de către pictorul Ion Nedelcu, cel care va înmuia în vin pensula pentru a crea – alături de actori – o poveste în care imaginarul şi realul se împletesc, dând viaţă locurilor si sentimentelor care-i leagă pe îndrăgostiţi.

„Jocul din Ialta” povestește o aventură dintre un bancher și o tânără, începută vara, într-una dintre cele mai populare destinații de vacanță la Marea Neagră. Aventura devine un act firesc, așteptat, venit să aline suferința a doi parteneri care, cu disperare, își caută fericirea.

Atmosfera de sfârșit de secol XIX din piesa „Jocul din Ialta” este redată minimal, din costume, și printr-o proiecție a unui decor care se construiește în direct, cu o pensula înmuiată în vin roșu. „Vinul este sânge, este viaţă. Nararea în vin nu am vrut să fie o ilustrare a ce spune personajul sau a epocii”, îşi explică Ion Nedelcu „invenţia”. „Am vrut să fiu un spectator, care stă deoparte, ascultă şi vede povestea asta… Lui îi merge mâna după ce-şi imaginează ascultând povestea, aşa încât să nu deranjeze piesa. Desenul se topeşte în poveste”, concluzionează Nedelcu, realizator al decorurilor pentru ceremonii de gală precum Globurile de Aur (Los Angeles, SUA), dar şi a scenografiei a peste 60 de filme româneşti.

„Uzul proiecţiilor pe tot parcursul piesei, pentru a crea frânturi de peisaje, de ‘cadre cinematografice’, toate într-o grafică monocromă, ca şi bucăţi pierdute dintr-un puzzle al amintirilor, ar putea reprezenta o modalitate ‘prietenoasă’ de a momi imaginaţia spectatorilor şi ar spori impactul vizual ‘modern’ al montării”, e de părere Cezar Ghioca. „Spaţiul grafic creat sau şters pe parcursul acțiunii trebuie să sugereze fluiditatea temporală pe care doar spaţiul imaginar-oniric o poate căpăta. Imaginaţia personajelor este în perpetuă mişcare, viziunea lor asupra vieţii şi chiar asupra lor însele este permanent alterabilă, la fel ca şi fundalul viu ce redă – şi el – povestea unor emoţii în plină schimbare”, îşi motivează Ghioca opţiunea regizorală. Cezar Ghioca este regizor artistic la Teatrul „Constantin Tănase” din Bucureşti, bursier Fulbright în SUA şi regizorul a peste 20 de spectacole de teatru.

Doina Papp, critic de teatru la publicaţia Adevărul, a scris despre piesă că „merită văzută cel puţin pentru jocul sensibil al tinerei aproape debutante Ana Donosa, pentru reîntâlnirea cu Adrian Păduraru într-un rol abordat cu fină ironie si pentru ineditele soluții de decor, pictat live de Dl Ion Nedelcu”.

Răzvan Penescu, fondator Liternet.ro: „Cred că e nevoie de acest gen de spectacol şi de acest fel de text, mă bucur că doi actori pe care nu îi văzusem niciodată pe scenă au un spectacol care stă în mare parte pe umerii lor. O să îl păstrez în programul cultural al site-ului”…

Actorii
Adrian Păduraru spune că Dimitri Gurov este unul dintre cele mai frumoase personaje pe care le-a avut de jucat, comparabil cu Peer Gynt (Ibsen), Val Xavier („Orfeu în infern”, Tennessee Williams)… Îşi descrie, totodată, personajul ca fiind „Pe dinăuntru, sfâşiat…”.
În 1984, Adrian Păduraru se consacra ca unul dintre cei mai îndrăgiţi juni-primi ai perioadei, în popularul „Declaraţie de dragoste” (r. Nicolae Corjos).

Partenera de joc a lui Adrian Păduraru în „Jocul din Ialta” este Ana Donosa. Ea a urmat Cursuri de actorie la Şcoala de Vară organizată de Uniunea Teatrală a Federatiei Ruse, în Moscova (2012). A jucat în zece spectacole de teatru, în Bucuresti şi Iaşi.

„Ana Donosa este ‘doamna mea cu căţelul’”, spune Cezar Gioca. „O actriţă extraordinară. Mi se pare un ‘emploi’ perfect, o tipologie foarte specială, o ingenuă de forţă. Ea a fost ‘muza’ care mi-a inspirat acest proiect”.

Ana Donosa spune că Ana Sergheievna „este singurul rol pentru care nu a trebuit să fac nicun efort. La care simt fiecare cuvânt. A fost ca şi cum m-aş fi cunoscut pe mine mai bine…”. Legat de întrepătrunderea planurilor imaginar şi real, Donosa îşi explică abordarea: „Mi-a fost greu să reduc totul doar la imaginar. Nu am mers mult pe imaginar, ci pe ceva concret, pe o iubire care s-a întâmplat, o iubire care îţi oferă o certitudine şi care face ca viaţa să aibă sens”.

„Jocul din Ialta” este un spectacol independent, produs de Axis Productions. „Este o poveste mult prea frumoasă, clasică şi totuşi atât de actuală… nemuritoare. Am vibrat la viziunea regizorală a lui Cezar. Este o mare bucurie pentru mine că am reuşit să produc aceast spectacol!”, spune Adina Sădeanu, fondatorul Asociaţiei Axis Productions.

Durata: 1h

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?