Spectacolul: "DRUMUL DAMASCULUI"
Imagini
Informații
- 1 Septembrie 2023, 19:00 Vineri
- 4 Septembrie 2022, 19:00 Duminică
- 3 Septembrie 2022, 19:00 Sâmbătă
Descriere
DRUMUL DAMASCULUI
de Doina Jela
Adaptare scenică și regie:
MIHAI MĂNIUȚIU
Scenografia:
ADRIAN DAMIAN
Distribuția:
MAIA MORGENSTERN
RĂZVAN VASILESCU
MIRCEA RUSU
Video-design:
MIRCEA ILAȘ
IOANA BODALE
Sound design:
MIHAI DOBRE
Light-design:
CRISTIAN ȘIMON
+ 14 ani
Pornind de la volumul Doinei Jela Drumul Damascului. Spovedania unui fost torționar, „un unicat în memoria postcomunistă”, cum l-a caracterizat Virgil Ierunca, Teatrul Dramaturgilor Români prezintă un spectacol tulburător, bazat pe interviul pe care autoarea l-a luat lui Franț Țandără, un torționar comunist care nu doar că s-a căit, dar a dorit sincer să fie judecat pentru crimele sale.
În regia lui Mihai Măniuțiu – cel care semnează și adaptarea scenică – spectacolul Drumul Damascului îl prezintă pe Răzvan Vasilescu în rolul lui Franț Țandără. Confesiunea lui, cutremurătoare în simplitatea și grozăvia ei, ne dezvăluie dedesubturile unuia dintre cele mai tragice și aberante episoade ale istoriei secolului XX. Maia Morgenstern – în rolul scriitoarei Doina Jela – este cea care îl chestionează și încearcă să înțeleagă: De ce? De ce ați făcut asta?Țandără simte nevoia irepresibilă a mărturisirii. Prin mărturisirea sa, prin căința sa sinceră, Țandără este unic… Atitudinea de iertare a profesorului Fronea Bădulescu – interpretat de Mircea Rusu – care nu confundă iertarea cu uitarea și nici tăcerea cu mila, este exemplară.Spectacolul, în scenografia semnată de Adrian Damian, aduce în prim plan ideea renașterii, nu neapărat iertarea unor fapte sau a unui om.