Ara Malikian

Imagini

Video

  • Ara Malikian

Informații

Data: 26 Mai 2016, 20:00 Joi
Preț: 115, 145, 175 Lei

Descriere

Joi, 26 mai 2016, de la ora 20:00, violonistul Ara Malikian va concerta la Sala Radio din Bucureşti, când le va prezenta românilor cel mai recent album al său, “15”, care celebrează numărul de show-uri pe care artistul le-a susţinut în fiecare colţ al Spaniei. Concertul va include unele dintre cele mai cunoscute piese semnate de instrumentist, compoziţii originale, dar şi lucrări ale altor artişti.

Alături de Ara Malikian, vor urca pe scenă violoniştii Jorge Guillén şi Humberto Armas, percuţioniştii Nantha Kumar şi Hector El Turco, basista Tania Abad şi violoncelistul David Barona Oliver.

Ara Malikian a susţinut primul său concert la vârsta de 12 ani, iar în prezent este un maestru excentric care se duelează continuu cu alţi mari artişti ale căror lucrări le reinterpretează la fiecare apariţie pe scenă. Este celebru pentru variantele sale personale ale unor teme consacrate, care se întind de la Bach la Bjork, Radiohead sau Pulp Fiction, şi chiar Ciocârlia lui Angheluş Dinicu.

Violonistul este fascinat de muzica gitanilor, de flamenco şi tango, dar şi de muzica arabă şi klezmer. Mărturie stau colaborările sale cu artista Fairuz şi cu celebrul dansator de flamenco Joaquín Cortés.

De asemenea, Ara Malikian compune şi înregistrează melodii pentru filme. Vioara sa poate fi ascultată pe 29 de albume de studio, dar și pe coloanele sonore a nouă pelicule, cele mai cunoscute fiind “Vorbeşte cu ea/ Hable Con Ella” şi “Proastă creştere/ La Mala Educación”, regizate de Pedro Almodóvar.

A primit, printre altele, premiile”Felix Mendelssohn” (1987, Germania), “Pablo Sarasate” (1995, Spania), “Niccolo Paganini” (Italia), “Zino Francescatti” (Franţa), “International Artists Guild” (SUA) şi o nominalizare la Latin Grammy Awards în 2015 la categoria “Best long duration Music Video”.

Biletele pentru concertul Ara Malikian de la Sala Radio din Bucureşti, de pe 26 mai 2016, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim şi online de pe www.eventim.ro, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de poziţionarea locurilor în sală.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?