Data:
9 Octombrie 2024, 19:00 Miercuri
Proiecția filmului "WEEKEND DE VIS"
Imagini
Informații
Descriere
Pelicula oferă o perspectivă autentică și sensibilă asupra eforturilor unui cuplu de a-și împlini visul de a deveni părinți, într-o societate în care presiunea idealurilor de familie devine din ce în ce mai apăsătoare.
Alex și Maria, doi tineri corporatiști, planifică un copil. Dar asta nu e simplu, pentru că cei doi sunt striviți de joburi și de stresul zilnic. Preț de trei ani la rând, ei încearcă să procreeze în weekenduri ‚organizate’, care eșuează lamentabil.
Disperați, angajează o mamă-surogat. Însă relația lor se deteriorează, ajung să divorțeze, iar mama purtătoare rămâne să gestioneze singură problema.
În rolurile principale au fost distribuiți actorii Ioana Mărcoiu, actriță a teatrului Odeon, care se află la a doua colaborare cu regizorul Ovidiu Georgescu, după rolul din “Dirijorul tăcerilor” și Radu Micu, actor la Teatrul Excelsior din București, cunoscut publicului pentru rolul din serialul Netflix, “Ascensiunea imperiilor: Otomanii”.
Produs de Asociația Culturală Promissum, filmul este realizat după un scenariu scris de Ovidiu Georgescu şi Theo Herghelegiu.
Trailer: https://youtu.be/Ld31KPzsm6o